A încercat să își omoare concubina și a înjunghiat bărbatul care a apărat-o de lovituri. Inculpatul – condamnat la 18 ani de închisoare

30.05.2024

Procuratura raionului Nisporeni a obținut o sentință de condamnare pe o cauză penală de învinuire a unui bărbat de 41 de ani, originar din raionul Telenești, de comiterea infracțiunii de tentativă de omor și vătămare intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății.

Astfel, potrivit sentinței recent pronunțate de Judecătoria Ungheni, inculpatul a fost condamnat la închisoare pe un termen de 18 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

În cadrul urmăririi penale, procurorii i-au înaintat învinuirea pe faptul că, inculpatul, la 26 octombrie 2023, aflându-se la domiciliul unui bărbat, amplasat într-un sat din raionul Nisporeni, din motive de gelozie, i-a aplicat concubinei sale mai multe lovituri cu cuțitul în regiunea gâtului, capului, abdomenului, însă nu și-a dus intenția de omor până la capăt, fiind stopat de bărbatul la care se afla.

Din motiv de răzbunare împotriva bărbatului, care s-a implicat în apărarea femeii, inculpatul l-a înfipt cu cuțitul în abdomen.

În consecință, ambelor victime l-au fost cauzate vătămări corporale grave.

Măsura preventivă (arestul preventiv) în privința inculpatului, a fost menținută de către instanța de judecată, până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.

Notă: Persoanele acuzate de săvârșirea unei infracțiuni sunt prezumate nevinovate până când vinovăția lor nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

 

Contact:
Secția relații publice
presapg@procuratura.md