Întâlnirea cu partenerii de dezvoltare în susținerea priorităților și necesităților Procuraturii

07.12.2022

În a doua jumătate a zilei de ieri, 06 decembrie 2022, a avut loc ședința comună de lucru a managementului superior al Procuraturii Generale și procuraturilor specializate cu reprezentanții partenerilor de dezvoltare ai Procuraturii. Evenimentul a fost organizat de conducerea Procuraturii Generale.

 

În cadrul întrevederii de lucru au fost prezenți reprezentanții Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Oficiului Consiliului Europei în Republica Moldova, ai Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Moldova, Ambasadei Suediei și Ambasadei Marii Britanii.

Subiectul discuției s-a axat în principal pe expunerea activităților realizate de către Procuratură, cu suportul partenerilor de dezvoltare în perioada anilor 2021-2022, prezentarea necesităților și priorităților actuale ale Procuraturii, precum și oportunitățile de cooperare și acordare de suport.

Reprezentanții Procuraturii Generale s-au expus asupra direcțiilor principale de dezvoltare a Procuraturii care înglobează:

■    consolidarea și dezvoltarea sistemului de formare profesională;
■    asigurarea climatului de integritate instituțională;
■    fortificarea capacităților instituționale de combatere a corupției și a criminalității organizate;
■    sporirea gradului de transparență și încredere în Procuratură;
■    dezvoltarea și implementarea sistemelor informaționale automatizate;
■    administrarea eficientă și modernă a Procuraturii.

Subsecvent, în cadrul discuțiilor s-a făcut referire și la alte obiective ale Procuraturii care cuprind consolidarea capacităților funcționale ale sistemului Procuraturii, digitalizarea și optimizarea proceselor; dezvoltarea instrumentelor de asistență juridică internațională, combaterea spălării banilor; asigurarea supremației legii, respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Pe această cale, reprezentanții Procuraturii și-au manifestat recunoștința pentru tot suportul oferit până la acest moment de partenerii de dezvoltare ai Procuraturii Republicii Moldova în scopul realizării sarcinilor, sub imperiul unui mentorat de încredere, pentru fortificarea sistemului de justiție și a statului de drept.

07 decembrie 2022
Procuratura Generală