Mai multe acțiuni de urmărire penală efectuate în cauzele penale privind coruperea electorală
În perioada 29-30 octombrie, au fost efectuate peste 30 de percheziții în Chișinău, Orhei, Florești, Sîngerei, Dubăsari, Criuleni, Șoldănești, Ocnița, Edineț, Hîncești, Cimișlia, în baza mai multor cauze penale pornite de către subdiviziunile centrale și teritoriale ale instituțiilor de aplicare a legii, cu participarea reprezentanților Inspectoratului General al Poliției, Centrului Național Anticorupție și coordonarea de către Procuratura Generală, pe fapte privind finanțări ilegale a partidelor și a coruperii electorale, dar și în baza declarațiilor persoanelor care au acceptat bani în schimbul voturilor, și acum colaborează cu ancheta.
În rezultatul acțiunilor desfășurate, au fost reținuți 11 lideri teritoriali ai organizației criminale ȘOR, au fost sechestrate mai multe bunuri pentru inițierea procedurilor de confiscare (inclusiv mijloace de transport și bunuri de lux) și ridicate mai multe telefoane mobile, tablete și stick-uri, care conțin informații importante pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cauzelor penale, mijloace bănești, materiale electorale, liste ale persoanelor vizate în anchetă, înscrisuri de ciornă, pliante, bannere, legitimații de partid, bonuri care confirmă anumite transferuri bănești și alte bunuri.
Menționăm că unele din persoanele vizate în investigații colaborează cu organele de drept. Recomandăm în continuare cetățenilor să nu accepte bani în schimbul voturilor, aceasta constituind o contravenție care se sancționează cu amendă în mărime de până la 37 500 de lei.
Important! Cei care colaborează cu organele de drept și oferă informații oamenilor legii sunt liberați de răspundere, conform legii.
Urmărirea penală în cauzele nominalizate continuă, iar Procuratura va continua să informeze publicul în mod proactiv despre derularea investigațiilor, cu respectarea principiului confidențialității urmăririi penale și prezumției de nevinovăție.
Contact:
Secția relații publice
presapg@procuratura.md
- 46 vizualizări