Pe banca acuzaților, pentru tratament inuman și degradant

22.11.2022

Procuratura raionului Criuleni a expediat în instanța de judecată cauza penală privind învinuirea primarului unei comune din raionul Criuleni, de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 166/1 alin.(2) lit.e) din Codul penal (tratament inuman și degradant).

Învinuitul a fost acuzat de faptul că, la data de 16 septembrie 2022, aproximativ la orele 08:30, aflându-se la sediul primăriei din comuna respectivă a raionului Criuleni, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, în rezultatul unui conflict verbal inițiat cu o subalternă, sub pretextul că nu a întocmit actele cu privire la organizarea și desfășurarea unui concurs, a utilizat violenţa fizică și psihică în privinţa ei, exprimată în ridicarea vocii și folosirea unor cuvinte jignitoare, după care, a apucat-o violent de mâna dreaptă și i-a aplicat o lovitură cu pumnul în regiunea capului, provocându-i dureri fizice, acţiuni care, în ansamblu, reprezintă tratament inuman şi degradant.

Potrivit raportului de expertiză medico-legală, victima a suferit vătămări corporale ușoare, manifestate prin traumă cranio-cerebrală, comoție cerebrală, excoriație și echimoze la nivelul membrului superior drept.

În privința învinuitului a fost aplicată măsura preventivă obligarea de a nu părăsi țara.

La moment, învinuitul pledează nevinovat.

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată până când vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

22 noiembrie 2022
Procuratura Generală