Pedeapsă de 22 de ani de închisoare pentru un bărbat de 66 de ani, care a comis mai multe infracțiuni, inclusiv a violat o minoră care nu a atins vârsta de 14 ani

21.04.2023

Prin sentința Judecătoriei Cahul, sediul Central din 19 aprilie 2023, un bărbat în vârstă  de 66 de ani, a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunilor de viol, acțiuni violente cu caracter sexual, acțiuni perverse, încălcarea inviolabilității vieții personale și denunțarea falsă, stabilindu-i-se pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 22 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

Potrivit învinuirii înaintate de către procurori, inculpatul, în una din zilele lunii octombrie 2021, aflându-se la domiciliul său din sudul țării, având scopul obținerii unei satisfacții sexuale, prin constrângere psihică, a întreținut cu o minoră care nu a atins vârsta de 14 ani, un raport sexual forțat.

Peste câteva luni, a mai violat o dată copila în prezența surorii sale mai mici și și-a satisfăcut pofta sexuală în formă perversă cu prima.

 Tot inculpatul, urmărind intenția colectării ilegale de informații despre viața personală a minorelor fără a avea consimțământul acestora, a găurit peretele odăii unde locuiau fetele, situat în domiciliul lui, și a efectuat patru înregistrări audio.

  În cadrul audierilor sale în calitate de învinuit pentru comiterea infracțiunilor de viol, în scopul de a se eschiva de la răspunderea penală pentru fapta săvârșită și de a învinui o altă persoană, a făcut un denunț fals procurorului că nu el ar fi violat minora, ci tatăl ei vitreg.

 Denunțul însă nu şi-a găsit confirmare, deoarece prin raportul expertizei judiciare (genetice), nu s-au depistat urmele biologice ale bărbatului în obiectele examinate.

Inculpatul a pledat nevinovat.

În privința inculpatului a fost menținută măsura preventivă sub formă de arest preventiv, până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare.

  Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Cahul.

  Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

 Contact:
         Secția relații publice
         presapg@procuratura.md