Peste 20 percheziții efectuate și 2 persoane reținute, în temeiul mai multor cauze penale pornite pentru finanțarea ilegală și corupere electorală, precum și în baza declarațiilor persoanelor care au acceptat bani și acum colaborează cu ancheta
La 31 octombrie 2024, oamenii legii au descins cu peste 20 percheziții în municipiul Chișinău, raioanele Ocnița, Strășeni, Ialoveni, Florești, Sîngerei și Ștefan-Vodă, în baza mai multor cauze penale pornite pe fapte privind finanțarea ilegală și coruperea electorală, desfășurate de către instituțiile de aplicare a legii, cu participarea ofițerilor Inspectoratului General al Poliției și Centrului Național Anticorupție acțiunile întreprinse fiind coordonate cu Procuratura Generală și Procuratura Anticorupție.
În cadrul acțiunilor de urmărire penală, polițiștii au stabilit că membrii organizației criminale ,,Șor” și ai „Blocului politic Victoria” sunt remunerați lunar cu sume bănești ilegale, cu scopul de a influența rezultatele alegerilor prezidențiale. În acest sens, aceștia au pus în aplicare mai multe metode de corupere a alegătorilor.
Organizarea concursurilor între activiști este una din metodele practicate de organizația criminală, care urmărește atragerea mai multor persoane în grupurile aplicației Telegram administrate de organizatorii schemei infracționale, cărora ulterior li se crează conturi în banca comercială ,,Promsveazybank” (PSB), în vederea coruperii, cu condiția votării împotriva unui candidat politic la alegerile prezindențiale.
Pentru realizarea acestor acțiuni, activiștii erau remunerați cu automobile și telefoane mobile, bunuri procurate din bani ilegali.
Astfel, la 31 octombrie 2024, ofițerii Inspectoratului Național de Investigații au descins cu percheziții la persoanele vizate, în rezultatul cărora au confiscat un automobil marca Suzuki Vitara, mijloace financiare, telefoane mobile, acte de ciornă, materiale electorale (ziare, pliante), bannere, mai multe copii ale buletinelor de identitate și înscrisuri de ciornă cu semnăturile persoanelor care au primit mijloace financiare și alte probe relevante pentru cauza penală.
Oamenii legii au reținut două persoane pentru 72 de ore.
Amintim că persoanele care colaborează cu organele de drept sunt eliberate de răspundere, conform legii.
Contact:
Secția relații publice
presapg@procuratura.md
- 117 vizualizări