Procurorii au contestat cu apel sentința pronunțată pe cazul omorului de la Strășeni, săvârșit în luna august a anului trecut. Aceștia au considerat ca fiind prea blândă pedeapsa stabilită de instanță

12.07.2023

La  29 iunie 2023, a fost pronunțată sentința Judecătoriei Strășeni, sediul Central, pe cauza penală de învinuire a unui bărbat de comiterea omorului intenționat, săvârșit cu deosebită cruzime (art.145 alin.(2) lit. j) din Codul penal).

Instanța i-a stabilit pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 11 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

Instanța a mai dispus încasarea din contul inculpatului, în beneficiul succesorului părții vătămate cu titlu de prejudiciu material și moral cauzat prin infracțiune – a sumei de 540 317 lei și cheltuieli de asistență juridică în sumă de 15 000 lei. Cu titlu de cheltuieli judiciare a fost încasată suma de 64 650 lei.

Astăzi, procurorii din cadrul Procuraturii raionului Strășeni au contestat sentința cu apel la Curtea de Apel Chișinău, solicitând aplicarea unei sancțiuni mai aspre inculpatului  și anume pedeapsa cu închisoare pe un termen de 20 de ani.

  Reamintim că, potrivit învinuirii, inculpatul, acționând cu intenție directă, conștientizând caracterul prejudiciabil al acțiunilor sale, la data de 08.08.2022, aproximativ la orele 01.00, aflându-se la domiciliul său situat în extravilanul unui sat din raionul Strășeni, ca urmare a unui conflict iscat între el și un bărbat, manifestând o deosebită cruzime, a efectuat 6  împușcături cu o armă de foc în direcția victimei, astfel provocându-i plăgi în regiunea cutiei toracice și alte vătămări corporale, care au dus la decesul acesteia.

 Ulterior, pentru a ascunde urmele infracțiunii, a transportat corpul victimei într-o fâșie forestieră, unde l-a îngropat.

 Măsura preventivă (arestul preventiv) în privința inculpatului, a fost menținută de către instanța de judecată, până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare.

Notă:

Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

 

Contact:
          Secția relații publice
          presapg@procuratura.md