Sentință de condamnare pentru o femeie care a instigat la acțiuni violente pe motiv de prejudecată
La 10 iulie 2023, a fost pronunțată sentința Judecătoriei Bălți, sediul Central, pe o cauza penală remisă în judecată de Procuratura mun. Bălți.
Astfel, potrivit sentinței, o femeie în vârstă de 30 de ani, cetățeancă a Republicii Moldova și României, a fost recunoscută vinovată de săvârșirea infracțiunii de instigare la acțiuni violente pe motiv de prejudecată (art.346 din Codul penal) fiindu-i stabilită pedeapsa sub formă de amendă în mărime de 25 mii lei.
Conform învinuirii înaintate de către procurori, inculpata, la data de 22 mai 2022, fiind în vizită la niște cunoștințe din raionul Sîngerei, a difuzat în regim on line, prin intermediului rețelelor de socializare „Tik Tok” o înregistrare video, în timp ce avea pe cap un chipiu militar de ofițer sovietic, unde s-a adresat public, către reprezentanții poporului ucrainean, că ar fi trebuit să fie lichidați de pe timpul celui de-al doilea război mondial, să moară copiii de mici și în general toată națiunea să fie distrusă. I-a numit „fasciști”, precum și că țara „moare” din cauza prezenței lor, adică a manifestat acțiuni intenționate prin îndemnurile publice, îndreptate spre ațâțarea vrajbei, diferențierii și dezbinării naționale, în vederea provocării stării de animozitate, spre înjosirea onoarei și demnității naționale a poporului ucrainean.
Inculpata și-a recunoscut integral vinovăția.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Bălți.
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.
- 137 vizualizări