Tânărul care ar fi violat și ucis o bătrână la Glodeni și a încercat să omoare un bărbat, snopindu-l în bătaie și abandonându-l într-un beci, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare. Procurorii vor cere o pedeapsă mai dură
Procuratura raionului Glodeni anunță despre pronunțarea recentă a sentinței de condamnare a tânărului de 19 ani, acuzat de mai multe infracțiuni, inclusiv violul și omorul unei bătrâne din satul Ustia, raionul Glodeni, precum și răpirea și tentativa de omor a unui bărbat.
Instanța i-a stabilit pedeapsa cu închisoare pe un termen de 20 de ani cu executare și amendă în mărime de 500 unități convenționale. Procurorii nu sunt de acord cu sentința și o vor contesta cu apel. Acuzatorii vor solicita aplicarea celei mai aspre sancțiuni – detențiunea pe viață.
Potrivit acuzării, prima crimă a fost comisă la 12 mai 2024. În jurul miezului nopții, inculpatul, fiind în stare de ebrietate a agresat fizic un bărbat și l-a înjunghiat în regiunea gâtului. Ulterior, prin amenințarea lui cu cuțitul, l-a condus până la marginea satului Ustia și l-a coborât într-un beci. Acolo, a continuat să îl bată până nu a lăsat victima inconștientă și a părăsit subsolul.
Intenția de a-l omorî cu deosebită cruzime pe bărbat nu și-a produs efectul, deoarece la 13 mai 2024, victima însângerată și sleită de puteri, a fost depistată în acel beci de către angajații Inspectoratului de Poliție Glodeni, în timp ce cercetau alt caz de omor care ar fi fost comis de același inculpat.
Mai exact, el ar fi violat și omorât o bătrână și i-a sustras mijloace bănești din domiciliu.
Sentința este cu drept de apel, inculpatul beneficiind de prezumția de nevinovăție, potrivit legii, până la devenirea definitivă a hotărârii.
Contact:
Secția relații publice
presapg@procuratura.md
- 106 vizualizări