Trei bărbați au fost arestați, fiind învinuiți de săvârșirea unui atac tâlhăresc asupra unui bărbat din orașul Ialoveni

20.12.2023

La 10 noiembrie 2023, un bărbat de 65 de ani a sesizat poliția,  invocând că persoane necunoscute, fața cărora era acoperită cu măști medicinale, au pătruns  în casă, l-au agresat fizic, aplicându-i mai multe lovituri peste corp și, amenințându-l cu un cuțit, l-au deposedat de mijloace bănești în sumă de aproximativ 37 mii de lei, după care au plecat într-o direcție necunoscută.

Sub conducerea Procuraturii Ialoveni, în cadrul acțiunilor speciale de investigație, ofițerii Direcției investigații criminale a INI, în comun cu polițiștii din Ialoveni și cu suportul mascaților BPDS „Fulger”, au reținut suspecții.

În privința tuturor persoanelor reținute a fost aplicată măsura preventivă-arestul. 

În timpul perchezițiilor, angajații poliției au depistat și ridicat telefoane mobile și haine cu care ar fi fost îmbrăcați învinuiții în momentul săvârșirii infracțiunii.

Bărbații nu sunt la prima abatere de la lege, anterior fiind judecați pentru jaf, huliganism și tentativă de omor.

În cadrul acțiunilor desfășurate de către grupul de urmărire penală s-a stabilit că la comiterea infracțiunii ar fi  participat și o a patra persoană, care la moment se eschivează de organul de urmărire penală și este căutată de poliție.

Învinuiții riscă până la 10 ani de închisoare.

 

20 decembrie 2023

Procuratura Generală