Trei tineri au primit adăugător ani de detenție după evadarea din penitenciar
Procurorii din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău anunță despre pronunțarea sentinței de condamnare a trei deținuți acuzați de evadarea din locurile de deținere.
În context, făptuitorilor le-a fost înaintată învinuirea pentru faptul că, aceștia, ispășind pedeapsa în Penitenciarul nr. 10 - Goian din mun.Chișinău, la 01.10.2023, la ora 04:45, au solicitat agentului de post, asistență medicală, acuzând dureri de cap.
În continuare, pentru a transmite medicamentele necesare, angajatul instituției penitenciare a deschis ușa celulei, moment în care a fost atacat cu coada unui mop sanitar, aplicându-i lovituri în regiunea frontală a capului.
Astfel, l-au deposedat pe angajatul ANP (Administrației Naționale a Penitenciarelor) de chei și au părăsit blocul de regim. Ulterior, prin escaladarea edificiilor de pază, au părăsit și teritoriul instituției penitenciare.
Potrivit sentinței recent emise de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, tinerii în vârstă de 18 și, respectiv, 19 ani, au fost recunoscuți vinovați pentru infracțiunea imputată, stabilindu-li-se o pedeapsă suplimentară la cea deja stabilită anterior. Doi dintre ei au mai primit închisoare pe un termen de 2 ani și al treilea, închisoare pe un termen de 1 an și 6 luni cu executare.
Termenele de pedeapsă au ținut cont de faptul că inculpații au recunoscut vinovăția în comiterea infracțiunii imputate.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel.
Contact:
Secția relații publice
presapg@procuratura.md
- 95 vizualizări