Un deținut va mai sta 22 de ani la închisoare pentru șantaj și escrocherii. Ademenea femei pe internet, promițându-le relații de dragoste, dar le înșela de bani
Procurorii din cadrul Procuraturii mun.Chișinău au obținut o sentință de condamnare a unei persoane pentru comiterea a trei episoade de escrocherie (art.190 din Codul penal) și o infracțiune de șantaj (art.189 din Codul penal).
Conform sentinței, recent pronunțate de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, bărbatul, în vârstă de 33 de ani, a fost condamnat, pentru concurs de infracțiuni, prin cumul parțial al pedepselor aplicate prin sentința respectivă și prin alte două sentințe anterior pronunțate, la închisoare pe un termen de 22 de ani, cu executare în penitenciar de tip închis, cu privarea de dreptul de a exercita activități legate de gestionarea bunurilor materiale pe un termen de 5 ani și cu amendă în mărime de 3000 unități convenționale.
Procurorii i-au înaintat învinuirea pe faptul că, inculpatul, fiind deținut în penitenciar, prin complicitate cu alte persoane neidentificate, prezentându-se în rețeaua de socializare „www.ok.ru” cu datele de identitate false „Jenea Coroi”, încerca să seducă femei vulnerabile emoțional, pentru a le înșela de bani. Astfel, obținând încrederea unei victime, după lungi discuții amoroase, sub pretextul că va rambursa personal mijloacele financiare acordate de companiile de microfinanțare și obiectele procurate în credit, la data de 14.09.2018, a determinat victima, să ia două credite în sumă de 8000 lei și 7200 lei, iar mai apoi, a determinat-o să meargă la un magazin de electrocasnice pentru a lua în credit un frigider.
Cu o lună mai devreme, prin aceeași schemă infracțională, a înșelat de bani o altă femeie, aceasta luând 16 000 de lei în credit, două telefoane mobile și un laptop.
Un an mai târziu, inculpatul a determinat încă o victimă, să îi transmită bani și două telefoane mobile, prejudiciind-o material în sumă de 44 998 lei.
Banii și bunurile luate în credit erau transmise persoanelor împuternicite de inculpat, sub diverse pretexte.
Peste doi ani, inculpatul, având intenția obținerii prin șantaj a unui folos financiar, a creat alt cont fals pe rețeaua de socializare „www.ok.ru”, cu datele „Nicorici Ion”, apoi a purtat discuții, atât scrise, cât și în regim video-online, cu o altă parte vătămată, solicitându-i deseori mijloace financiare. În continuare, sub pretextul unor viitoare relații amoroase, a provocat-o pe aceasta să-și dezgolească zonele intime ale corpului și să le înregistreze video, apoi să îi transmită imaginile. Ulterior, amenințând victima cu violența, precum și cu răspândirea, atât rudelor și apropiaților acesteia, cât și altor persoane, a materialului video obținut anterior, i-a solicitat părții vătămate două telefoane mobile de model „iPhone 12 Pro Max”, un televizor de marca „LG”, mijloace bănești în sumă de 128 900 lei, care au fost transmise prin persoane interpuse. Prejudiciul material cauzat femeii se estimează la 232 386 lei.
Inculpatul, aflat în detenție, a refuzat să fie adus în instanță pentru a participa la judecarea cauzei, totodată, pe perioada urmăririi penale, a refuzat să ofere careva declarații pe marginea învinuirilor aduse.
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată, până când vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.
04 aprilie 2024
Procuratura Generală
- 3 vizualizări