Un tânăr din raionul Călărași l-a înjunghiat cu cruzime pe fostul său profesor de 154 de ori. Cauza penală a fost remisă în instanța de judecată

23.12.2022

Un tânăr din raionul Călărași l-a înjunghiat cu cruzime pe fostul său profesor de 154 de ori. Cauza penală a fost remisă în instanța de judecată

În rezultatul acțiunilor de urmărire penală, întreprinse de angajații Procuraturii raionului Călărași și ai Inspectoratului de Poliție Călărași, s-a stabilit că, la 25 octombrie 2022, aproximativ la ora 21:40, învinuitul, fiind în stare de ebrietate alcoolică și aflându-se în domiciliul fostului său profesor, într-un sat din raionul Călărași, în urma unui conflict apărut, și a unor lovituri reciproce, urmărind scopul omorului, a luat un pahar din sticlă, pe care l-a stricat intenționat, apoi cu cioburile ascuțite ale paharului, a început să-l lovească de mai multe ori pe victimă în regiunea capului, în rezultat, aceasta prăbușindu-se la podea.

Pentru a-și realiza intenția, a înjunghiat victima pe diferite părți ale corpului, succesiv, cu două foarfece și cu două cuțite. Conform raportului de expertiză, în total s-au depistat 154 de plăgi.

Potrivit raportului de expertiză psihiatrică, persoana acuzată, la momentul comiterii infracțiunii nu a suferit de vreo maladie psihică sau de careva tulburări psihice, a fost aptă să-și dea seama de acțiunile sale.

Învinuitul și-a recunoscut integral vinovăția în comiterea infracțiunii imputate, iar la moment, acesta se află în arest preventiv.

Tânărul riscă o pedeapsă de până la 20 de ani de închisoare sau detenție pe viață.

Notă:Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată până când vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

23 decembrie 2022
Procuratura Generală