Ex-executor judecătoresc și doi complici, condamnați pentru abuz de putere în cadrul unor licitații trucate
CHIȘINĂU – La 4 mai 2026, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a pronunțat sentința de condamnare în privința unui ex-executor judecătoresc, recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii de abuz de putere.
Instanța i-a stabilit o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 4 ani, dintre care 2 ani cu executare în penitenciar de tip semiînchis, iar ceilalți 2 ani au fost suspendați pe o perioadă de probă de 3 ani. Totodată, i-a fost aplicată o pedeapsă complementară constând în privarea de dreptul de a ocupa funcții publice și de a exercita activități în sfera publică pe un termen de 5 ani.
Un alt inculpat a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz de putere, fiindu-i stabilită o pedeapsă de 2 ani de închisoare, dintre care 1 an cu executare în penitenciar de tip semiînchis, iar 1 an cu suspendare pe un termen de probațiune de 2 ani. De asemenea, acestuia i-a fost aplicată pedeapsa complementară de privare de dreptul de a ocupa funcții publice și de a exercita activități în sfera publică pe un termen de 3 ani.
Al doilea complice a fost recunoscut vinovat în baza acelorași prevederi legale, instanța stabilindu-i o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de 75 000 de lei în folosul statului, precum și pedeapsa complementară obligatorie de privare de dreptul de a ocupa funcții publice și de a exercita activități în sfera publică pe un termen de 2 ani.
Acțiunea civilă înaintată de părțile vătămate împotriva ex-executorului judecătoresc, privind repararea prejudiciului material, moral și a cheltuielilor de asistență juridică, a fost admisă parțial. Instanța a dispus încasarea din contul acestuia a prejudiciului material, precum și a sumei de 50 000 de lei cu titlu de prejudiciu moral și 7 000 de lei pentru cheltuieli de asistență juridică.
Sechestrul aplicat la faza de urmărire penală a fost menținut.
Potrivit probelor acumulate de Procuratura Anticorupție, în comun cu Centrul Național Anticorupție, ex-executorul judecătoresc ar fi pus în aplicare un plan prin care au fost organizate licitații publice în mod viciat, astfel încât un imobil al unui debitor să fie vândut la un preț mult sub valoarea reală de piață.
În cadrul procedurii de executare, deși datoria era relativ redusă și parțial achitată, a fost dispusă urmărirea unui apartament care reprezenta unicul bun imobil al debitorului, fiind ignorate alte opțiuni legale mai puțin prejudiciabile. Totodată, nu au fost respectate obligațiile de informare privind concilierea părților sau achitarea eșalonată a datoriei.
Imobilul a fost evaluat fără o verificare efectivă la fața locului, iar această evaluare a stat la baza stabilirii unor prețuri de pornire reduse la licitații. Primele două licitații au fost organizate în condiții care au dus la eșuarea acestora, iar la a treia licitație prețul a fost redus considerabil.
Unul dintre complici, rudă apropiată a executorului, a avut rolul de a coordona și facilita participarea persoanelor implicate în schemă. Acesta a identificat și convins o persoană să participe formal la licitație, a asigurat prezența acesteia și achitarea sumelor necesare pentru înscriere, creând astfel aparența unei competiții reale. În cadrul licitației, același complice a acționat ca adjudecatar final, obținând bunul la un preț mult sub valoarea de piață.
Cel de-al doilea complice a avut rolul de interpus, acceptând să figureze ulterior ca proprietar al imobilului. Acesta a încheiat un contract de vânzare-cumpărare formal, fără a fi beneficiarul real, contribuind la disimularea adevăratei destinații a bunului și la ascunderea circuitului real al proprietății.
Pentru a asigura desfășurarea licitației, a fost utilizat și un participant fictiv, instruit să liciteze formal și să se retragă ulterior, astfel încât rezultatul să fie controlat.
Sentința poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile.
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.
- 73 vizualizări
