Președintele raionului Călărași, primarul și un șef de direcție a Consiliului raional, reținuți în dosare de corupție ce vizează fraudarea achizițiilor publice

31.01.2023

Președintele raionul Călărași, primarul și un șef de direcție din cadrul Consiliului raional Călărași  au fost reținuți, în această dimineață,  de către oamenii legii într-un dosar instrumentat de Procuratura Anticorupție în comun cu CNA, în cadrul mai multor cauze, pornite pe fapte de corupție.  Astfel, potrivit materialelor cauzei, aceștia sunt suspectați de fraudarea achizițiilor publice, dar și de alte abuzuri, comise în perioada anului 2022.

 

Așadar, în perioada anului 2022, bănuiții ar fi creat o schemă de favorizare a unor agenți economici în schimbul unor bunuri, avantaje și mijloace bănești ce nu li se cuveneau. Prin urmare, pentru încheierea contractelor de achiziții publice, dar și pentru recepția lucrărilor, funcționarii ar fi perceput un comision de circa 10-15% din valoarea acestor contracte. Cel puțin 10 cazuri de fraudare a achizițiilor publice, cu implicarea agenților economici, dar și administratorilor, fondatorilor și angajaților unor companii, au fost depistate în cadrul investigațiilor, iar beneficiar efectiv al uneia dintre companiile implicate în schemă ar fi însuși primarul orașului Călărași.



Totodată, în aceleași cauze sunt investigate și fapte de corupție, săvârșite de alți angajați publici,  inclusiv din subordinea Ministerului Finanțelor, care ar fi acceptat și primit mită pentru a nu reflecta încălcările, relevate în cursul unui audit financiar, efectuat la primărie.



De remarcat este, că inițial a fost deschisă o anchetă pentru abuz de serviciu, ulterior, fiind pornite și conexate 21 de cauze penale, deschise pe corupere activă, corupere pasivă și abuz de serviciu.



În această dimineață, ofițerii și procurorii anticorupție au operat 29 de percheziții care au vizat birourile de serviciu, domiciliile și automobilele persoanelor vizate. De la fața locului, au fost ridicate mijloace de probă relevante pentru caz și sume importante de bani. Președintele raionului, primarul orașului Călărași, dar și șeful Direcției au fost plasați în izolatorul CNA pentru 72 de ore.



Procuratura Anticorupție exercită urmărirea penală pentru administrarea întregului probatoriu și tragerea la răspundere a tuturor persoanelor implicate în acte de corupție, iar despre mersul acestei cauze, publicul larg va fi informat suplimentar.



Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.