Poziția Procuraturii Anticorupție referitor la dezinformările de pe unele canale de ,,Telegram”
În ultima perioada de timp, au fost create mai multe canale de ,,Telegram” în care sunt expuse informații false referitoare la activitatea Procuraturii Anticorupție și procurorilor din această instituție.
Aceste informații neveridice au ca scop dezinformarea publicului, discreditarea Procuraturii Anticorupție, crearea presiunii asupra procurorilor, promovarea a unei atitudini negative față de sistemul de justiție și provocarea sentimentelor de frică în rândul procurorilor, judecătorilor, avocaților, politicienilor și a societății.
Vă asigurăm că, în investigațiile sale, Procuratura Anticorupție se conduce strict de spiritul și litera legii, cu respectarea tuturor principiilor democratice și a statului de drept.
Procuratura Anticorupție nu reprezintă ,,o bâtă” represivă împotriva persoanelor incomode, ci este o instituție anticorupție, care asigură proceduri legale și echitabile, cu respectarea tuturor rigorilor legii, o verigă a sistemului de justiție care combate tentativele de abuz și ilegalitate.
Recomandăm tuturor să se informeze din surse sigure, inclusiv din comunicatele Procuraturii Anticorupție, despre activitatea instituției noastre și a procurorilor, iar jurnaliștii să nu ezite de a adresa serviciului de presă întrebările de rigoare.
Procuratura Anticorupție va fi transparentă în continuare și va informa societatea despre activitatea sa, în limitele legii.
- 21 vizualizări