Procuratura Anticorupție a participat la conferința internațională EPAC

29 Noiembrie 2024

În perioada 26-27 noiembrie 2024, la București, România, a avut loc cea de-a 23-a Conferință Profesională Anuală și Adunarea Generală a Partenerilor Europeni împotriva Corupției/Rețelei Europene a Punctelor de Contact împotriva Corupției EPAC/EACN. La eveniment au participat în jur de 170 de reprezentanți a 100 de instituții din peste 30 de țări. În urma Adunării Generale din acest an, cinci noi membri s-au alăturat rețelei, ridicând totalul la 120 de instituții europene din 38 de țări. 

În cadrul evenimentului, la care au participat doi procurori din cadrul Procuraturii Anticorupție, a fost adoptată „Declarația de la București”, care urmărește consolidarea angajamentelor comune ale statelor de a lucra împreună mai eficient în combaterea corupției și construirea integrității, nu numai în sectorul public, ci și prin abilitarea societății să acționeze.

Conferința s-a concentrat, în primul rând, pe provocările investigării infracțiunilor internaționale de corupție, acordând o atenție semnificativă instrumentelor și metodelor inovatoare de investigare a infracțiunilor financiare, a fraudelor, a cazurilor de corupție de nivel înalt, precum și pe prevenirea corupției, cooperarea internațională, schimbul de informație, consolidarea integrității în aplicarea legii și recuperarea bunurilor infracționale.

Acest eveniment reflectă eforturile comune ale Republicii Moldova de a implementa standarde înalte în prevenirea și combaterea corupției, printr-o colaborare strânsă cu partenerii internaționali. Procuratura Anticorupție rămâne dedicată în cooperarea internațională cu alte jurisdicții în scopul comun de a combate corupția de nivel înalt și de a proteja statul de drept și interesele cetățenilor.

Contact
Serviciul de presă | Procuratura Anticorupție
presaPA@procuratura.md