Tergiversare intenționată a examinării cauzei la Curtea de Apel din partea avocaților lui Ilan Șor
CHIȘINĂU - Procuratura Anticorupție informează că, la 20 februarie 2023, a avut loc o nouă ședință de judecată în dosarul de învinuire a lui Ilan Șor la Curtea de Apel Chișinău, în cadrul căreia apărătorii au depus 5 cereri (2 de încetare a procesului, 1 de constatare a nulității probelor și 2 de obligare a procurorului să prezinte noi informații).
De asemenea, avocatul străin admis în proces a înaintat o cerere privind acordarea termenului suplimentar de a face cunoștință cu materialele cauzei penale.
Urmare a examinării cererii înaintate de ultimul, instanța a respins-o.
În rezultat, avocații au înaintat o cerere de recuzare a judecătorului-raportor, deși respingerea cererii a fost dispusă de complet. La data de 21 februarie 2023, cererea de recuzare a fost respinsă ca neîntemeiată.
Reiterăm că, Procuratura Anticorupție califică acțiunile părții apărării ca fiind o încercare de tergiversare intenționată a examinării cauzei și insistă asupra utilizării cu bună credință de către partea apărării a armelor procesuale acordate prin lege.
Următoarea ședință a fost fixată pentru data de 03 martie 2023, ora 10:00.
Cu detalii suplimentare vom reveni ulterior.
Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.
Contact
Serviciul de presă | Procuratura Anticorupție
presaPA@procuratura.md
- 4 views