Un bărbat condamnat în urma procedurii de recunoaștere a vinovăției
CHIȘINĂU - La 04 octombrie 2024, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a pronunțat sentința în cauza penală deferită justiției de către Procuratura Anticorupție, urmare a încheierii unui acord de recunoaștere a vinovăției, ce vizează acțiunile unui bărbat, învinuit de săvârșirea infracțiunii de trafic de influență (art. 326 alin.(1) din Codul penal).
Cauza penală a fost pornită în aprilie 2024 de către Procuratura Anticorupție în baza unui denunț.
Potrivit materialelor, la 20 iunie 2024, condamnatul – un cetățean străin – a pretins de la denunțător, mijloace bănești în sumă de 7000 euro, în schimbul cărora susținea că are influență asupra persoanelor publice și de demnitate publică, care activau în cadrul Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane al Inspectoratului Național de Investigații a Inspectoratului General de Poliție a Ministerului Afacerilor Interne și Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, în gestiunea cărora se afla o cauză penală privind organizarea migrației ilegale de către denunțător.
Ulterior, la 8 iulie 2024, condamnatul a fost reținut în flagrant în timp ce primea mijloacele bănești solicitate, tranzacția având loc într-un apartament din Chișinău.
Prin sentința din 04 octombrie 2024, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a recunoscut inculpatul vinovat de comiterea infracțiunii de trafic de influență, stabilindu-i pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 1 (un) an, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.
Sentința este definitivă, însă poate fi atacată cu recurs de către procuror, inculpat sau apărătorul acestuia în termen de 15 zile de la pronunțare, invocându-se doar erorile procesuale și măsura de pedeapsă stabilită.
Contact
Serviciul de presă | Procuratura Anticorupție
presaPA@procuratura.md
- 103 views