Un bărbat, reținut în flagrant de PA și CNA la Cimișlia. Ar fi pretins 1 500 de euro pentru a mușamaliza un caz de conducere în stare de ebrietate
Procurorii Procuraturii Anticorupție (PA), în comun cu ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), au reținut în flagrant un bărbat, bănuit de trafic de influență. Acesta ar fi pretins și primit 1 500 de euro, susținând că ar avea influență asupra unor angajați ai Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP).
Potrivit materialelor cauzei penale, bănuitul i-ar fi promis denunțătorului că îi poate determina pe polițiști să nu-l documenteze pentru conducerea unui mijloc de transport în stare de ebrietate și să nu-i aplice sancțiunile prevăzute de lege.
Reținerea în flagrant a avut loc ieri seară, pe teritoriul Gării Auto din orașul Cimișlia, imediat după transmiterea, sub controlul CNA, a sumei de 1 500 de euro. În urma percheziției efectuate la fața locului, mijloacele bănești au fost depistate și ridicate din automobilul bănuitului.
Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore și plasat în Izolatorul de detenție provizorie. În prezent, sunt desfășurate acțiuni de urmărire penală în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor cauzei și identificării altor persoane implicate.
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.
Contact
Serviciul de presă | Procuratura Anticorupție
presaPA@procuratura.md
- 20 views
