Un fost judecător a fost condamnat la 8 ani și 3 luni de închisoare pentru escrocherie și fals în declarații
CHIȘINĂU – La 2 octombrie 2026, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a pronunțat sentința în privința unui fost judecător, vicepreședinte de instanță, recunoscut vinovat de comiterea infracțiunilor de escrocherie în exercițiul funcției și fals în declarații.
Prin cumul parțial al pedepselor, instanța i-a aplicat pedeapsa cu închisoarea pe un termen de 8 ani și 3 luni, cu executarea acesteia într-un penitenciar de tip închis pentru femei, precum și privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții legate de înfăptuirea justiției sau de a exercita o activitate în sectorul justiției pe un termen de 5 ani.
Până la rămânerea definitivă a sentinței, în privința inculpatei a fost aplicată măsura preventivă sub formă de arest preventiv, fiind menținută anunțarea în căutare a acesteia.
Totodată, instanța a admis acțiunile civile și a dispus încasarea de la inculpată, în beneficiul părților vătămate, a sumei totale de 64 900 de euro și 1 118 000 de lei, cu titlu de prejudiciu material și moral cauzat.
În scopul asigurării recuperării prejudiciului cauzat, a fost menținut sechestrul aplicat asupra bunurilor inculpatei.
Potrivit probelor administrate, în perioada martie 2014 – martie 2016, inculpata, care deținea funcția de judecător și vicepreședinte de instanță, prin înșelăciune și abuz de încredere, ar fi însușit de la trei persoane mijloace bănești în valoare totală de aproximativ 2,5 milioane de lei. Banii ar fi fost solicitați sub pretextul unor probleme personale, inculpata dând asigurări că îi va restitui, fapt care nu s-a realizat.
Ulterior, aceasta a părăsit teritoriul Republicii Moldova, în timp ce încă deținea funcția de judecător.
De asemenea, în aceeași perioadă, având calitatea de persoană cu funcție de demnitate publică și fiind obligată să își declare veniturile, inculpata nu ar fi reflectat toate veniturile obținute în declarațiile de avere și interese personale.
Urmărirea penală a fost finalizată în lipsa inculpatei. Anterior, aceasta a fost suspendată pentru o perioadă îndelungată, până la modificarea cadrului legal care a permis expedierea în judecată a cauzelor penale în lipsa persoanelor anunțate în căutare. Finalizarea urmăririi penale în lipsa inculpatei a fost autorizată de Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, iar încheierea a fost menținută ulterior de Curtea de Apel Centru.
Notă: O persoană acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată până când se dovedește vinovăția printr-o hotărâre judecătorească definitivă.
Contact
Serviciul de presă | Procuratura Anticorupție
presaPA@procuratura.md
- 7 views
