Un locuitor al mun. Chișinău, deferit justiției pentru escrocherie

14.12.2023

CHIŞINĂU - Procuratura Anticorupție anunță despre finalizarea urmăririi penale și remitere în instanța de judecată pentru examinare în fond, a cauzei penale de învinuire a unui locuitor al mun. Chișinău, pentru comiterea infracțiunii de escrocherie (190 alin.(5) din Codul penal).

Urmărirea penală pe caz a fost pornită în februarie 2023, de către organul de urmărire penală al Centrului Național Anticorupție, în baza unui denunț.

În rezultatul acțiunilor de urmărire penală, s-a constatat că, inculpatul, în perioada decembrie 2021 - noiembrie 2022, abuzând de încrederea pe care o avea din partea unei persoane cu care se afla în relații de prietenie, a pretins suma de 25.000 EUR, primind în mai multe tranșe 19.000 EUR, prin inducerea în eroare că, prin intermediul unui polițist, care de fapt nu era în cunoștință de caz, poate să influențeze persoane cu demnitate publică, inclusiv judecători, în vederea emiterii unei decizii favorabile acestuia, în cadrul cauzei penale care se afla pendinte la Curtea de Apel Bălți.

Învinuitul nu și-a recunoscut vinovăția.

Dacă va fi găsit culpabil de comiterea infracțiunii incriminate, inculpatul riscă o pedeapsă sub formă de închisoare de la 7 la 10 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.

În vederea recuperării prejudiciului cauzat prin infracțiune, a fost aplicat sechestru asupra ½ din bunul imobil în valoare de 1 283 842 lei, ce aparține cu drept de proprietate inculpatului.

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Contact
Serviciul de presă | Procuratura Anticorupție
presaPA@procuratura.md