Veaceslav Platon, trimis în judecată în dosarul privind preluarea ilegală a 43,11% din acțiunile „Moldova-Agroindbank”, în valoare de peste 400 milioane de lei
CHIȘINĂU – Procuratura Anticorupție anunță finalizarea urmăririi penale și trimiterea în instanța de judecată, pentru examinare în fond, a cauzei penale în care Veaceslav Platon este învinuit că ar fi organizat și dirijat o schemă ilegală, prin care ar fi urmărit să obțină un pachet de acțiuni al BC „Moldova-Agroindbank” SA, suficient pentru a obține beneficii materiale și pentru a promova persoane loiale în organele de conducere ale Băncii, ceia ce i-ar fi permis preluarea controlul asupra instituției financiare.
În acest context, acesta este învinuit de dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune, cauzând daune în proporții deosebit de mari acționarilor BC „Moldova-Agroindbank” SA, precum și de spălarea banilor în proporții deosebit de mari.
Potrivit probelor administrate de Procuratura Anticorupție, Platon Veaceslav , ar fi organizat o schemă prin care ar fi fost înregistrate tranzacții în lipsa voinței proprietarilor legali ai acțiunilor sau a succesorilor acestora, în baza unor documente false. În urma acestor tranzacții, ar fi fost obținut un pachet de acțiuni reprezentând 43,11% din capitalul social al BC „Moldova-Agroindbank” SA, în valoare de peste 400 milioane de lei.
Ulterior, pentru a ascunde originea ilicită a acțiunilor obținute, acestea ar fi fost tranzacționate către companii nerezidente, al căror beneficiar real era Veaceslav Platon.
Mijloacele financiare utilizate pentru procurarea fictivă a pachetului de acțiuni al BC „Moldova-Agroindbank” SA ar proveni din „Laundromatul rusesc”.
Obținerea pachetului de acțiuni i-ar fi permis lui Veaceslav Platon să promoveze persoane loiale în organele de conducere ale Băncii și, în consecință, să exercite controlul asupra acesteia pentru o anumită perioadă.
Ulterior, prin hotărârile din 23 decembrie 2015 și 2 martie 2016, Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei a constatat că entitățile care au achiziționat și deținut pachetul de 43,11% din acțiunile BC „Moldova-Agroindbank” SA ar fi acționat concertat în raport cu această bancă.
Acțiunile respective au fost ulterior anulate de Comisia Națională a Pieței Financiare și scoase la vânzare, la o valoare de peste 400 de milioane de lei.
Constatarea că acționarii ar fi acționat concertat s-a bazat, între altele, pe proveniența mijloacelor financiare utilizate la procurarea acțiunilor din aceleași surse interne și externe, circuitul dividendelor, traversarea în comun a frontierei de stat de către acționari și reprezentanții acestora, examinarea telefoanelor și calculatoarelor, utilizarea acelorași adrese IP, precum și pe documentele ridicate și declarațiile persoanelor audiate.
În rezultatul adresării cererii de asistentă juridică internațională Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, privind efectuarea acțiunilor de urmărire penală și anume: aducerii la cunoștința lui Platon Veaceslav a ordonanței de punere sub învinuire și audierea acestuia în calitate de învinuit, ultimul în prezența apărătorului a refuzat să facă cunoștință cu actul de acuzare.
În asemenea circumstanțe, fiind administrat probatoriul relevant întru confirmarea celor constatate, a fost dispusă și autorizată de instanța de judecată finalizarea urmăririi penale în lipsa învinuitului Platon Veaceslav.
Cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond, la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Menționăm că, în scopul recuperării bunurilor infracționale, de către Procuratura Anticorupție a fost aplicat sechestru pe mijloace bănești în valoarea prejudiciului, dintre care o parte au fost restituite părților vătămate/civile la punerea în executare a titlurilor executorii.
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.
Contact
Serviciul de presă | Procuratura Anticorupție
presaPA@procuratura.md
- 68 views
