Din sala de curs, în dialog cu procurorii anticorupție: studenții Facultății de Drept a ULIM, în vizită la Procuratura Anticorupție

28 October 2026

Astăzi, 28 octombrie 2026, Procuratura Anticorupție a găzduit o vizită de studiu a studenților anului III ai Facultății de Drept din cadrul Universității Libere Internaționale din Moldova (ULIM).

Vizita a avut loc sub îndrumarea domnului Mihail Sorbala, doctor în drept, conferențiar universitar, șef de catedră în cadrul Facultății de Drept a ULIM și membru al Consiliului Superior al Procurorilor.

În cadrul întâlnirii, procurorul-șef al Procuraturii Anticorupție, Marcel Dumbravan, și procurorul anticorupție Roman Porubin le-au vorbit studenților despre rolul și atribuțiile instituției, competențele acesteia în investigarea infracțiunilor de corupție și a celor conexe, precum și modalitățile prin care cetățenii pot sesiza Procuratura Anticorupție.

De asemenea, discuțiile au vizat particularitățile activității procurorilor anticorupție, etapele procesului de urmărire penală și rolul procurorului în reprezentarea învinuirii în instanțele de judecată.

Întâlnirea s-a desfășurat într-un format interactiv, studenții având posibilitatea să adreseze întrebări și să primească răspunsuri direct de la procurori, inclusiv cu privire la provocările profesiei și aspectele practice ale activității de investigare a infracțiunilor de corupție.

Procuratura Anticorupție apreciază interesul manifestat de viitorii juriști și rămâne deschisă unor astfel de întâlniri, care contribuie la apropierea mediului academic de activitatea practică a instituțiilor de drept și la o mai bună înțelegere a rolului procurorului în înfăptuirea justiției.

Contact
Serviciul de presă | Procuratura Anticorupție
presaPA@procuratura.md