Procurorul-șef al Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, invitată la premiera sezonului 4 al Fragile Truths Podcast

16.09.2024

Veronica Dragalin, a participat la premiera sezonului 4 al #FragileTruthsPodcast, alături de Radu Nicolae, reprezentant al Asociației pentru Cooperare și Dezvoltare Durabilă din România. În acest episod, s-a vorbit despre experiențele României în reformarea justiției în procesul său de aderare la Uniunea Europeană, măsuri care pot servi drept exemplu pentru Republica Moldova, cât și despre sprijinul oferit Republicii Moldova pentru consolidarea statului de drept. 

Discuțiile s-au axat și pe provocările cu care se confruntă procurorii moldoveni în lupta împotriva corupției, de la presiuni publice la lipsa de resurse, șefa PA evidențiind soluțiile practice necesare pentru depășirea acestora. 

Un alt subiect important discutat a fost analiza schemelor de corupție existente în Republica Moldova, prezentând metodele prin care acestea operează și strategiile eficiente pentru combaterea lor. În plus, s-a subliniat importanța creșterii încrederii cetățenilor în justiția moldovenească, ca fundament pentru succesul oricăror reforme viitoare.

Pentru mai multe informații despre Fragile Truths Podcast și discuțiile din acest episod, vă invităm să accesați aici.