Rezultatele activității Procuraturii Anticorupție în anul 2025, reflectate în Raportul de activitate
CHIȘINĂU – La 12 februarie, Procuratura Anticorupție a făcut public Raportul de Activitate pentru anul 2025, un document care reflectă eforturile instituționale în combaterea corupției la nivel înalt și în consolidarea statului de drept în Republica Moldova. Rezultatele obținute confirmă o orientare spre calitate, complexitate și impact real în dosarele instrumentate.
Printre cele mai importante realizări ale anului 2025 se evidențiază:
-
Creștere valorii amenzilor și confiscărilor – Instanțele de judecată au dispus amenzi și confiscări în valoare totală de 365 120 531,92 MDL, marcând o creștere de aproape 387% față de anul 2024.
-
Dosare de corupție la nivel înalt expediate în instanță – Au fost trimise în judecată 38 de cauze penale privind 44 de persoane, inclusiv 4 judecători, 3 avocați, un colaborator al SIS și persoane implicate în finanțarea ilegală a partidelor politice.
-
Creșterea ratei de condamnare – Instanțele au pronunțat 202 sentințe, dintre care 128 de condamnări, rata de condamnare atingând 63,36%, în creștere semnificativă față de anul precedent.
-
Printre subiecții vizați în sentințele pronunțate în anul 2025 de instanțele de fond, cu participarea procurorilor Procuraturii Anticorupție, s-au regăsit: un procuror, un adjunct al procurorului-șef, 10 avocați, bașcana Găgăuziei, 2 deputați, un ex-deputat, un director al Serviciului de Protecție și Pază de Stat, 2 primari, 16 președinți ai organizațiilor teritoriale ale Partidului Politic „Șor” ș.a.
-
Sancțiuni mai ferme și pedepse efective – Peste o treime dintre persoanele condamnate au primit închisoare cu executare, ceea ce reflectă o orientare clară spre aplicarea unor pedepse reale și eficiente, menite să descurajeze faptele de corupție.
Pentru anul 2026, Procuratura Anticorupție își propune consolidarea capacității instituționale, intensificarea măsurilor proactive, creșterea eficienței investigațiilor și extinderea cooperării internaționale, în contextul procesului de integrare europeană a Republicii Moldova.
Rezultatele anului 2025 confirmă angajamentul ferm al Procuraturii Anticorupție de a combate corupția de nivel înalt, de a recupera bunurile infracționale și de a contribui la consolidarea unui sistem de justiție eficient, transparent și aliniat standardelor europene.
Detalii complete sunt disponibile în secțiunea „Documente” pe pagina Procuraturii Anticorupție sau pot fi accesate aici: Raportul de activitate 2025
Contact
Serviciul de presă | Procuratura Anticorupție
presaPA@procuratura.md
- 122 views
