Schimb de experiență între Procuratura Anticorupție și autoritățile de drept slovace în domeniul combaterii corupției

28 April 2026

Astăzi, conducerea Procuraturii Anticorupție a avut o întrevedere cu reprezentanții autorităților de drept din Republica Slovacă, în cadrul unui schimb de experiență și bune practici în domeniul combaterii corupției.

Din partea Republicii Slovace, la întrevedere au participat reprezentanții autorităților de drept, dnul Peter Bajla, dna Elena Nikolajová Kupferschmidtová și Filip Wäldl, atașat de poliție, cu rang de prim-secretar pentru România și Republica Moldova.

În cadrul discuțiilor, reprezentanții Procuraturii Anticorupție au prezentat competențele instituției, cadrul legal de activitate, prioritățile în investigarea faptelor de corupție și de recuperare a activelor ilicite. La rândul lor, partenerii slovaci au oferit o prezentare a mecanismelor și instrumentelor utilizate în combaterea corupției în Republica Slovacă, evidențiind experiența acumulată inclusiv în investigarea infracțiunilor ce vizează fondurile Uniunii Europene.

Totodată, reprezentanții autorităților slovace și-au exprimat deschiderea și disponibilitatea de a coopera cu Procuratura Anticorupție, în special în contextul dezvoltării capacităților de investigare a infracțiunilor ce afectează fondurile Uniunii Europene, domeniu în care aceștia dețin o experiență relevantă.

În urma întrevederii, au fost puse bazele unei colaborări instituționale durabile, orientate spre dezvoltarea unor mecanisme eficiente de cooperare și schimb de informații între autoritățile de drept a celor două state.

Contact
Serviciul de presă | Procuratura Anticorupție
presaPA@procuratura.md