Deputat-amestecul în înfăptuirea justiției
Subiecți de rang înalt – Președinție, Guvern, Parlament
Deputat în Parlamentul RM
Inculpata, deputat în Parlamentul Republicii Moldova la 12 aprilie 2023, folosindu-se de situația de serviciu, urmărind scopul împiedicării examinării cauzei penale de învinuire a lui Ilan Șor de comiterea infracțiunilor de escrocherie și spălare de bani, și pronunțării unei hotărâri judecătorești ilegale, a comis amestecul în judecarea cauzei în ordine de apel la Curtea de Apel Chișinău, manifestat sub forma unor intimidări și ofense ce lezează onoarea și demnitatea judecătorilor ce făceau parte din completul de judecată și a procurorului ce reprezenta acuzarea de stat, utilizând difuzorul de mare putere de tip megafon, amenințând completul de judecată cu blocarea procesului de judecată. Astfel, completul de judecată a fost nevoit să întrerupă ședința și să se retragă din sală, ulterior calificând aceste acțiuni ca fiind îndreptate spre perturbarea ședinței de judecată, împiedicarea desfășurării ședinței de judecată, periclitarea înfăptuirii actului de justiție, care urmăreau scopul intimidării judecătorilor, împiedicării exercitării atribuțiilor profesionale și ofensând onoarea și demnitatea judecătorilor.
Pedeapsa prevăzută: închisoare de până la 4 ani sau amendă în mărime de la 37 500 la 47 500 lei, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 3 ani.
aprilie 2024, Judecătoria Chișinău s. Buiucani, Judecătorul Vitalie Budeci (conexat la cauza penală „Partidul Politic ȘOR”)
Ședințele de judecată:1-24035842-12-1-02042024
- 40 views