Cauze de rezonantă



Subiecți de rang înalt – Președinție, Guvern, Parlament

 
 
 
 
 
Pornită urmărirea penală: iunie 2023

Deputat –corupere pasivă în proporții deosebit de mari, în interesul unui grup criminal organizat și pregătirea finanțării partidelor politice, din surse interzise de lege săvârșită în proporții mari

Subiecți:

deputat în Parlamentul Republicii Moldova



Fabula:

Alexandr Nesterovschi a acceptat și primit servicii avia spre orașul Tel Aviv, Israel, avantaje necuvenite manifestate prin numirea acestuia în calitate de membru al Biroului politic a Partidului Politic Partidul „RENAȘTERE” și conducerea de facto a acestui partid, care să acționeze la indicațiile grupului criminal organizat, precum și bunuri sub formă de mijloace bănești (nu mai puțin de 35000 dolari SUA) de la grupul criminal organizat condus de Ilan Șor, pentru ca deputatul Nesterovschi să părăsească fracțiunea parlamentară a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor și să creeze o nouă fracțiune parlamentară, care să reprezinte interesele grupului criminal organizat (art.30, art.324 alin.(3), lit. a), b) și c) și art.26, art.181/3 din Codul penal).


Expediat în judecată:

decembrie 2023, Judecătoria Chișinău s. Buiucani, Judecătorul A. Postu

iunie 2023
Pornită urmărirea penală
decembrie 2023
Expediată în judecată
 
 
 
 
 
Pornită urmărirea penală: ianuarie 2022

Bașcanul UTA Găgăuzia - dosarul ,,Finanțarea Ilegală a Partidului Politic Șor”

Subiecți:

2 secretare în cadrul departamentului de monitorizare, planificare şi control al fostului Partid Politic „Şor”, una dintre care, actualmente Bașcanul UTA Găgăuzia



Fabula:

În perioada 2019 – 2022, sunt acuzate de a fi activ implicate în activitate de introducere sistematică a mijloacelor financiare necontabilizate în Republica Moldova, parvenite din partea unui grup criminal organizat, preponderent din Federația Rusă, prin efectuarea curselor aeriene și terestre (tur-retur timp de 24 ore), pe care ulterior le integra în activitatea partidului în scopul susținerii activității acestuia pe arena politică din Republica Moldova. La fel, în calitate de complice, în perioada septembrie 2022- noiembrie 2022, au coordonat activitatea unor Oficii Teritoriale a fostului Partid Politic „Șor” din raioanele Republicii Moldova, fiind responsabile de verificarea, confirmarea listelor şi remunerarea participanților la protestele organizate de Partidul Politic „Şor” în faţa instituțiilor publice din mun. Chişinău, astfel acceptând cu bună știință finanțarea partidului politic din partea unui grup criminal organizat în sumă totală de 42 498 532,40 lei.

  • Pedeapsa prevăzută: amendă în mărime de la 57 500 la 92 500 lei sau cu închisoare de la 2 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita anumite activităţi pe un termen de la 2 la 5 ani.

Expediat în judecată:

aprilie 2024, Judecătoria Chișinău, Sediul Buiucani, Judecătorul A.Cucerescu

ianuarie 2022
Pornit urmărirea penală
aprilie 2024
Expediat în judecată
 
 
 
 
 
Pornită urmărirea penală: iunie 2023

Deputat – finanțarea ilegală a partidului politic

Subiecți:

deputat în Parlamentul Republicii Moldova și un consilier raional


Sechestru: 477 500 lei MDL

Fabula:

O deputată în Parlament și soțului acesteia, un consilier raional al Consiliului raional Ocnița, au fost deferit justiției, fiindu-le incriminată infracțiunea de acceptare cu bună știință a finanțării partidului politic din partea unui grup criminal organizat și respectiv complicitate la infracțiunea menționată, anume pentru o sumă de 30 000 USD transmisă unui primar în vederea fortificării poziției electorale a Partidului Politic Partidul ,,RENAȘTERE (art.42 alin.(2), art.42 alin.(5), art.1812 alin.(5) din Codul penal).

  • Pedeapsa maximăînchisoare de la 2 la 7 ani sau amendă în mărime de la 57500 la 92500 lei, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități pe un termen de la 2 la 5 ani

Expediat în judecată:

noiembrie 2023, Judecătoria Chișinău s. Buiucani, Judecătorul S. Stratan

iunie 2023
Pornire urmărire penală
noiembrie 2023
Expediat în judecată
 
 
 
 
 
Pornită urmărirea penală: ianuarie 2022

Deputat - dosarul ,,Finanțarea Ilegală a Partidului Politic Șor”

Subiecți:

deputat în Parlamentul Republicii Moldova și persoana juridică Partidul Politic ,,Șor”


Sechestru: 10 milioane lei MDL

Fabula:

Subiecții sunt acuzați de patru capete de acuzare pentru falsificarea rapoartelor privind finanțarea campaniei electorale și a partidului politic și acceptarea finanțării ilegale din partea unui grup criminal organizat, suma totală a banilor iliciți constituind peste 195 milioane lei MDL (art. 30, 42 alin. (2), 45, 181/2 alin. (1), (5) Codul penal).

  • Pedeapsa maximăînchisoare de la 2 la 7 ani sau amendă în mărime de la 57500 la 92500 lei, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități pe un termen de la 2 la 5 ani

Expediat în judecată:

Expediat în judecată: iunie 2023, Judecătoria Chișinău s. Buiucani, Judecătorul O. Bejenari

ianuarie 2022
Pornire urmărire penală
iunie 2023
Expediat în judecată
 
 
 
 
 
Pornită urmărirea penală: februarie 2014

Fost Prim-ministru, fost ministru ș.a. - dosarul ,,Concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău”

Subiecți:

fost Prim Ministru al Republicii Moldova, fost Ministru al Economiei, fost director al Agenției Proprietății Publice, fost director adjunct al Agenției Proprietății Publice, fost șef adjunct al direcției din cadrul Agenției Proprietății, fost director general interimar al ÎS Aeroportul Internațional Chișinău, fost director financiar al ÎS Aeroportul Internațional Chișinău, șef al serviciului analiză economică al ÎS Aeroportul internațional Chișinău


Sechestru: 189 milioane lei MDL

Fabula:

Se impută că, în perioada anului 2013, folosind intenționat situația de serviciu, inculpații au pregătit și concesionat propriu zis Întreprinderea de Stat Aeroportul Internațional Chișinău în interesul grupării criminale și organizației criminale, fapt ce a cauzat statului, reprezentat de Agenția Proprietății Publice, prejudiciul materiale în sumă de peste 392 milioane lei MDL (art. 30, 45, 52 alin. (2), 327 alin. (3) Codul penal).

  • Pedeapsa maximă: închisoare de la 3 la 8 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani

Expediat în judecată:

mai 2023, Judecătoria Chișinău s. Buiucani, Judecătorul D. Chistol

februarie 2014
Pornire urmărire penală
mai 2023
Expediat în judecată
 
 
 
 
 
Pornită urmărirea penală: 2022

Fost deputat – îmbogățire ilicită

Subiecți:

fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova și complice


Sechestru: 1 630 632 lei MDL

Fabula:

Fostul deputat a fost deferit justiției, fiindu-i incriminate săvârșirea infracțiunilor de îmbogățire ilicită și falsul în declarații (art. 330/2 alin.(2), 3521 alin. (2) Codul penal). În cadrul aceleași cauze penale este învinuit și fiul acestuia, căruia i se încriminează participarea în calitate de complice la comiterea infracțiunii îmbogățirea ilicită a unei persoane cu funcție de demnitate publică.

  • Pedeapsa maximăînchisoare de la 7 la 15 ani sau amendă în mărime de la 400 000 la 500 000 lei, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani

Expediat în judecată:

martie 2023, Judecătoria Chișinău s. Buiucani, Judecătorul N. Patrașcu

2022
Pornire urmărire penală
martie 2023
Expediat în judecată
 
 
 
 
 
Pornită urmărirea penală: ianuarie 2023

Fost Președinte al țării - prezentarea documentelor false în instanța de judecată

Subiecți:

fost Președinte al Republicii Moldova, soția acestuia și un medic



Fabula:

Subiecții sunt acuzați că, de comun acord, ar fi confecționat, deținut și folosit un certificat medical fals, cu scopul de a-l prezenta în instanța de judecată și Procuratură, pentru a obține permisiunea de a pleca peste hotare (art. 361 alin. (2) lit. b) Codul penal).

  • Pedeapsa maximă: închisoare până la 5 ani sau amendă de la 27500 la 47500 lei

Expediat în judecată:

martie 2023, Judecătoria Chișinău s. Buiucani, Judecătorul T. Stambol, ulterior conexat, Judecătorul A. Catană

ianuarie 2023
Pornire urmărire penală
martie 2023
Expediat în judecată
 
 
 
 
 
Pornită urmărirea penală: mai 2022

Fost Președinte al țării - corupere pasivă

Subiecți:

ex-președinte al Republicii Moldova



Fabula:

În perioada decembrie 2016 - decembrie 2020, invinuit de comiterea infracțiunii de corupere pasivă în proporții deosebit de mari, astfel încât a pretins și acceptat de la Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov bani în sumă de 600 000 până la 1 000 000 dolari SUA pentru a negocia în calitate de președinte al RM cu factori de decizie din Federația Rusă condiții favorabile partidului politic ,,Partidul Democratic” din RM și personal lui Vladimir Plahotniuc. Tot el, în perioada lunii iunie 2019, la fel a acceptat de la Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov bani în sumă de la 600 000 până la 1 000 000 dolari SUA pentru cheltuieli curente ale partidului politic ,,Partidul Socialiștilor ”. (art. 324 alin. (3) lit. a), b), c), art. 42 alin. (3), (5), art. 1812 alin. (5) Cod penal)


Expediat în judecată:

06 octombrie 2022, Curtea Supremă de Justiție, complet format din Judecătorii Vladimir Țurcan, Ion Malanciuc, Ghenadie Eremciu

  • Ședințele de judecată: 1-1/22

mai 2022
Pornit urmărirea penală
octombrie 2022
Expediat în judecată
 
 
 
 
 
Pornită urmărirea penală: martie 2022

Fost deputat, ministru, director SIS - imbogățire ilicită

Subiecți:

fost deputat în Parlament, ministru al TID, ministru al TIC, director al SIS


Sechestru: 8 bunuri imobile și mobile

Fabula:

Îmbogățire ilicită și complicitate la îmbogățire ilicită, comisă de ex șeful SIS și un membru de familie. În perioada 2014-2019, învinuitul a exercitat consecutiv funcții de demnitate publică (în Parlament, Guvern și SIS), perioadă în care acesta și-a cumpărat bunuri prin persoane terțe, inclusiv soacra și fiica, valoarea cărora depășea cu mult mijloacele financiare dobândite de către învinuit. Conform probatoriului administrat, au fost identificate bunuri imobile cu valoarea totală de peste 24,5 milioane lei, precum și automobile deținute în valoare de peste 4 milioane lei.

  • Pedeapsa maximă: amendă în mărime de la 400 000 și 500 000 lei sau cu închisoare de la 7 la 15 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani

Expediat în judecată:

septembrie 2022, Judecătoria Chișinău s. Buiucani, Judecătorul T. Stambol

martie 2022
Pornit urmărirea penală
septembrie 2022
Expediat în judecată

Subiecți de rang înalt - Justiție

 
 
 
 
 
Pornită urmărirea penală: iulie 2023

Trei judecători - trafic de influență

Subiecți:

Doi judecători de la Judecătoria Chișinău și unul de la Curtea de Apel Chișinău



Fabula:

Cei trei judecători (doi fiind soți), au acționat în baza unor înțelegeri prealabile, pentru influențarea și obținerea unor soluții favorabile în cadrul unor cauze penale aflate pe rolul instanțelor de judecată, în schimbul sumelor de 3000 Euro, 800 Euro și alte sume nespecificate.

Pedeapsa maximă: amendă de la 100 000 la 150 000 lei sau închisoare de până la 6 ani pentru pretinderea de bani (art. 326 alin. (1) din Codul penal), iar în cazul promisiunii de bani, legea prevede amendă de la 100 000 la 150 000 lei sau închisoare de până la 3 ani (art. 326 alin.(11) din Codul penal).


Expediat în judecată:

noiembrie 2024, Judecătoria Chișinău sediul Buiucani

iunie 2023
Pornită urmărirea penală
noiembrie 2024
Expediată în judecată