Trafic de influență - 3 ani de închisoare


Alte categorii de infracțiuni

Pornită urmărirea penală: aprilie 2023
Subiecți:

Persoană fizică


Fabula:

Inculpatul, în perioada octombrie 2022 – septembrie 2023, a pretins și primit de la denunțător, mijloace bănești în sumă de 5 000 Euro, sub pretextul influenței asupra persoanelor publice străine din cadrul Ambasadei României, pentru a-i determina să urgenteze soluționarea procedurii de redobândire a cetățeniei române pentru soția denunțătorului și copii acestuia. Ulterior, sub același pretext a mai pretins suma de 7 000 Euro.

Tot el, în aceeași perioadă, aflând că o cunoștință a denunțătorului a fost reținută, sub pretextul influenței asupra persoanelor cu funcție de demnitate publică din cadrul Procuraturii și Instanțelor judecătorești, a pretins mijloace bănești în sumă de 35 000 Euro, pentru a-i determina să înlocuiască măsura preventivă, din arest preventiv în una mai blândă.

Ulterior, susținând că a influențat adoptarea soluției privind înlocuirea măsurii preventive, a redus suma pretinsă inițial - la 25 000 Euro. Astfel, sub controlul organului de urmărire penală, inculpatul a primit o parte din suma pretinsă în sumă de  8 000 Euro.


Expediat în judecată:

decembrie 2023, Judecătoria Chișinău sediul Buiucani, Judecătorul O. Bejenari


Sentința pronunțată:

Prin sentința din 17 iunie 2024, instanța a recunoscut vinovat inculpatul de comiterea infracțiunilor de trafic de influență (art. 326 alin.1 din Codul penal), iar, pentru concurs de infracțiuni, stabilindu-i o pedeapsă sub formă de închisoare pentru un termen de 3 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

Totodată, de la inculpat au fost confiscate și trecute în folosul statului mijloacele bănești în suma de 5 000 Euro, cât și cele 8 000 Euro recunoscute în calitate de corp delict, cu titlul de bunuri rezultate din infracțiune.

aprilie 2023
Pornire urmărire penală
decembrie 2023
Expediat în judecată
Sentința pronunțată
Sentința pronunțată