O nouă condamnare a unui tânăr la ani grei de închisoare pentru distribuirea pastilelor de tip „Ecstasy”
La 25 ianuarie 2024, procurorii din cadrul Procuraturii mun.Chișinău au obținut o sentință de condamnare în privința unei persoane acuzate de circulație ilegală a drogurilor în scop de înstrăinare, în proporții deosebit de mari (art.217/1 alin (4) lit. d) din Codul penal).
Astfel, conform sentinței Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, tânărul de 24 de ani a fost condamnat la 8 ani de închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii sau de a exercita activități ce țin de administrarea și gestionarea drogurilor, pe un termen de 5 ani.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.
În cadrul urmăririi penale s-a constatat că, inculpatul, în circumstanțe necunoscute, a obținut substanța psihotropă – „MDMA”, pe care o păstra, o cântărea, repartiza și împacheta în doze mai mici, iar ulterior, ascundea cantitatea necesară de pachețele în diferite locuri din mun. Chișinău, transmițând pozele cu locul aflării drogurilor consumatorilor finali.
În context, la data de 05 august 2023, aproximativ ora 16:15, inculpatul s-a deplasat în proximitatea Inspectoratului de Poliție Botanica al Direcției de Poliție mun. Chișinău, unde căuta ascunzișuri pentru a plasa pachețele cu droguri, inclusiv a reușit să ascundă două din ele. Fiind stopat de către angajații Batalionului de Patrulare și Reacționare Operativă și întrebat dacă deține careva substanțe interzise asupra sa, a comunicat că deține „Ecstasy”, fapt care a generat solicitarea grupei operative la fața locului.
În cadrul cercetării la fața locului, au fost depistate și ridicate pachețele cu substanța „MDMA”. Potrivit raportului de expertiză, cele 51 de comprimate ovale de culoare roz, ambalate în 21 de pachete, se atribuie la categoria substanțelor psihotrope. Masa totală a comprimatelor care conțin „MDMA”, constituie 20,218 g. Celelalte 4 comprimate, ambalate în 2 pachete de tip „zip-lock”, pe care inculpatul reușise să le ascundă conțineau „MDMA” în cantitate de 1,587 g.
NOTĂ: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată până când vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.
!!!Atenționăm tinerii să nu se aventureze în activități suspecte și să denunțe orice încercare de a-i atrage în comiterea infracțiunilor inclusiv celor legate de trafic de droguri, pentru evitarea sancțiunilor dure care pot surveni.
Contact:
Secția relații publice
presapg@procuratura.md
- 5 visualizations