Acțiuni violente cu caracter sexual săvârșite într-un penitenciar din țară asupra unei persoane minore

08.08.2022

Prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediu Buiucani din 02 august 2022, un tânăr în vârsta de 20 ani, deținut în cadrul unul penitenciar din țară, a fost condamnat la 9 ani închisoare, cu ispășirea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, pentru comiterea acțiunilor violente cu caracter sexual asupra unui deținut minor, din același penitenciar.

 

În privința inculpatului vizat, acuzatorii de stat din cadrul Procuraturii mun. Chișinău au administrat suficiente probe care confirmă vinovăția acestuia în săvârșirea a două episoade de acțiuni violente cu caracter sexual, manifestate prin homosexualitate, săvârșite prin constrângere psihică și fizică asupra unei persoane despre care se știa cu certitudine că este minor.

Așadar, persoana condamnată a fost acuzată că, în primăvara anului 2020, în timp ce se afla deținut în cadrul unui penitenciar din țară, a comis în două zile consecutiv acțiuni violente cu caracter sexual în privința unui minor, deținut și el în același penitenciar, contrar voinței acestuia, săvârșite prin constrângere psihică și amenințându-l pe acesta cu aplicarea violenței, în rezultatul cărora i-a cauzat dureri fizice și psihice.

Potrivit probelor administrate de către procurori, în toate aceste două episoade, inculpatul a fost ajutat de către un alt deținut care a supravegheat tot timpul la ușă, ca să nu fie văzuți de nimeni, acțiunile căruia fiind calificate ca complicitate la săvârșirea infracțiunii. Așadar, deși procurorii au prezentat suficiente probe în confirmarea învinuirii acestui inculpat, instanța de judecată a dispus achitarea sa, din motivul că fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii prevăzute la art.172 alin.(2) din Codul penal. Prin urmare, referitor la persoana achitată, acuzatorii de stat din cadrul Procuraturii mun. Chișinău urmează să formuleze apel, din motivul ilegalității sentinței.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.

Notă:
Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

08 august 2022
Procuratura Generală