Cetățeana Ucrainei, denunțată pentru fapte de corupție de șeful IP Botanica, a fost condamnată la 4 ani de închisoare și o amendă penală de 200 de mii de lei
Procuratura municipiului Chișinău anunță că instanța de judecată a condamnat-o la 4 ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de 3 ani pe cetățeana Ucrainei care, în luna mai 2024, a fost reținută de CNA după ce a fost denunțată de șeful Inspectoratului de Poliție Botanica. Potrivit actului de acuzare, inculpata se face vinovată de coruperea persoanei publice cu 20 de mii de dolari. Suplimentar, aceasta a fost condamnată la o amendă penală în mărime de 200 de mii de lei – bani care urmează să ajungă în bugetul de stat împreună cu suma de 20 de mii de dolari care are statut de corp delict.
Amintim că în data de 30 mai, curent, ofițerii CNA și SPIA al MAI, sub conducerea procurorilor din cadrul Procuraturii mun. Chișinău, au operat mai multe percheziții la un call-centru din capitală într-un dosar de corupere activă în baza denunțului depus de șeful IP Botanica. O cetățeană a Ucrainei a fost reținută atunci, fiind bănuită că a încercat să mituiască ofițerul de poliție în schimbul protejării activității ilicite de prestare a serviciilor în domeniul „call-center”.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate mijloace financiare în sumă cumulativă de circa 250 000 de lei, mai multe dispozitive electronice de stocare a informațiilor, dar și diverse înscrisuri aferent activității oficiului.
Urmărirea penală în acest caz a fost începută pe 29 aprilie 2024 și a fost terminată cu propunere de transmitere în judecată în mai puțin de două luni.
Precizăm că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii de condamnare definitive.
Contact:
Secția relații publice
presapg@procuratura.md
- 136 views