A mers în ospeție la fratele său și a ajuns la spital după ce a fost înjunghiată de cumnată: inculpata - condamnată la 10 ani de închisoare
Procuratura municipiului Chișinău informează despre condamnarea unei femei în vârstă de 32 ani, pentru tentativă de omor.
Instanța i-a stabilit pedeapsa de 10 ani de închisoare, cu executare într-un penitenciar de tip închis pentru femei.
Potrivit materialelor cauzei, la 1 mai 2022, victima împreună cu fiica sa a mers în ospeția la fratele său, într-o suburbie a municipiului Chișinău pentru a avea o discuție cu acesta.
În acea seară, mai multe persoane, inclusiv soția fratelui victimei se aflau în curtea gospodăriei, la masă, și consumau băuturi alcoolice. Între cei prezenți au apărut unele neînțelegeri, iar la un moment dat inculpata, fiind foarte agresivă, le-a cerut tuturor să părăsească gospodăria.
Ulterior, între inculpată și cumnata sa a izbucnit un conflict, după care cele două au intrat în locuință, unde disputa a continuat. În timpul altercației, inculpata a luat un cuțit și a înjunghiat-o pe victimă în regiunea pieptului.
În urma atacului, victima a suferit mai multe leziuni, dintre care una i-a afectat plămânul stâng.
Imediat după incident, fiica victimei a apelat serviciul 112. La scurt timp, la fața locului au ajuns poliția și ambulanța, iar femeia a fost transportată la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale.
În cadrul procesului, inculpata a declarat că regretă cele întâmplate, însă nu a fost de acord cu încadrarea juridică a faptei.
Sentința poate fi contestată în condițiile legii.
Contact:
Direcția informare și comunicare cu mass-media
presapg@procuratura.md
- 68 visualizations
