Au consumat împreună băuturi alcoolice, până nu s-au luat la bătaie, iar vătămările cauzate au dus la decesul victimei. Inculpatul - condamnat la 9 ani de închisoare
Procuratura raionului Briceni anunță că, prin sentința Judecătoriei Edineţ, sediul Briceni din 08 aprilie 2024, un tânăr în vârstă de 25 de ani a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii de vătămare intenționată gravă a integrității corporale, care a dus la decesul victimei (art. 151 alin. (4) Cod penal) şi i-a fost stabilită pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 9 ani cu executare în penitenciar de tip închis.
Sentința este cu drept de apel.
Potrivit învinuirii înaintate de acuzatorii de stat, la 10 noiembrie 2023, în jurul orei 20:00, inculpatul, fiind în stare de ebrietate, aflându-se în casa concubinei sale din raionul Briceni, după ce a consumat băuturi alcoolice (vodcă) împreună cu femeia și un consătean în vârstă de 50 de ani, a început a se certa cu bărbatul, pentru că ultimul nu dorea să plece acasă.
Pe fundalul relațiilor ostile apărute în urma consumului de alcool, inculpatul, având intenția de a se răzbuna pentru că a fost numit cu cuvinte necenzurate de către consătean, i-a aplicat cel puțin 16 lovituri cu pumnii și picioarele pe toată suprafața corpului.
În consecință, victima a fost internată în Spitalul Raional Briceni, secția de reanimare, cu diferite traumatisme, în rezultatul cărui fapt, peste o săptămână a decedat.
Inculpatul și-a recunoscut vinovăția în comiterea faptei imputate, cauza fiind expediată în instanța de judecată în baza acordului de recunoaștere a vinovăției.
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.
Contact:
Secția relații publice
presapg@procuratura.md
- 4 views