A condus automobilul pe contrasens în stare de ebrietate narcotică și s-a ciocnit cu un alt automobil, provocând leziuni grave unui pasager. Inculpatul - condamnat la 6 ani de închisoare.

02.05.2024

Procuratura municipiului Chișinău anunță despre condamnarea unui bărbat de 32 de ani pentru încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, săvârșită în stare de ebrietate, încălcare ce a cauzat din imprudenţă o vătămare gravă a integrității corporale (art.264 alin.(4) din Codul penal).

Astfel, prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 29 aprilie 2024, inculpatul a fost condamnat la închisoare pe un termen de 6 ani, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

Sentința este cu drept de apel la Curtea de Apel Chișinău.

Conform rechizitoriului, la data de 03 octombrie 2020, pe timp de noapte, inculpatul, fiind în stare de ebrietate produsă în urma consumului de droguri sau alte substanțe cu efecte similare, având în sânge, potrivit raportului de expertiză judiciară, compuși chimici ai canabisului - canabinoide, fără a deține permis de conducere, a condus autovehiculul de model „BMW 320” pe str. Uzinelor din mun. Chișinău. 

La fel, cu încălcarea Regulamentului Circulației Rutiere, acesta se deplasa pe contrasens și, drept urmare, a provocat o coliziune cu autovehiculului de model „Hyundai Tucson”, condus de o femeie de 37 de ani. Aceasta se deplasa din sens opus direcției de deplasare a automobilului de model „BMW 320” și avea în calitate de pasageri 5 persoane. 

În rezultatul accidentului rutier, conform raportului de expertiză judiciară, 3 pasageri, inclusiv șoferița, au suferit leziuni corporale neînsemnate, iar unuia dintre pasageri i-au fost cauzate vătămări corporale grave. 

Inculpatul nu și-a recunoscut vina în comiterea faptelor imputate.

 

În contextul sărbătorilor care se apropie, îndemnăm conducătorii mijloacelor de transport să respecte regulile de circulație, să nu urce la volan după consumul de alcool, în vederea evitării consecințelor nefaste care pot surveni și a răspunderii penale aspre.

 

02 mai 2024

Procuratura Generală