Persoană cu funcție de demnitate publică, condamnată penal pentru huliganism
Procuratura raionului Edineț anunță că la 10 iunie 2024, a fost pronunțată sentința Judecătoriei Edineț, sediul Central, prin careun bărbat, care deține o funcție de conducere în raionul Edineț, a fost recunoscut vinovat de huliganism (art. 287 alin.(1) din Codul penal), stabilindu-i-se pedeapsa sub formă de amendă în mărime de 550 unități convenționale, echivalentul sumei de 27 500 lei.
Potrivit învinuirii înaintate de către acuzatorii de stat, inculpatul, la data de 05 iulie 2023, aproximativ la orele 17:00, aflându-se în loc public, fără motive întemeiate, a acționat cu agresivitate faţă de o femeie în vârstă de 28 de ani. Mai exact, acesta a o îmbrâncit-o şi i-a aplicat o lovitură cu palma peste mână, astfel cauzându-i victimei dureri fizice, deteriorându-i, totodată, telefonul mobil.
Potrivit declarațiilor părții vătămate, aceasta încerca să înregistreze cu telefonul mobil faptul că la volanul automobilului de serviciu în care se afla bărbatul, era o persoană care nu face parte din personalul instituției.
Inculpatul a pledat nevinovat solicitând să fie achitat.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel, în termen de 15 zile, la Curtea de Apel Bălți.
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.
13 iunie 2024
Procuratura Generală
Contact:
Secția relații publice
presapg@procuratura.md
- 180 просмотров