A înjunghiat un bărbat pe o stradă din raionul Ungheni. Făptuitorul - condamnat la închisoare.
Procuratura raionului Ungheni anunță că, printr-o sentință, recent pronunțată de Judecătoria Ungheni, un bărbat în vârstă de 45 de ani din raionul Ungheni, a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii de vătămare intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății, stabilindu-i-se pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 5 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.
Potrivit învinuirii înaintate de către procurorii din cadrul Procuraturii raionului Ungheni, inculpatul, la 28 octombrie 2022, aproximativ la orele 05:00, aflându-se pe o stradă din sat. Boghenii Vechi, r-nul Ungheni, în urma unui conflict verbal, i-a aplicat unui bărbat, care se deplasa pe aceeași stradă, o lovitură cu un cuțit în regiunea toracelui.
Conform raportului de expertiză judiciară medico-legală, leziunile corporale cauzate victimei sub formă de plaga pe peretele anterior al toracelui pe dreapta, penetrantă în cavitatea toracică se califică ca vătămare corporală gravă, periculoasă pentru viață.
Inculpatul și-a recunoscut vinovăția în comiterea infracțiunii.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.
- 11 просмотров