Mesaj de felicitare al Procurorului General interimar cu ocazia Zilei funcționarului public
Stimați colegi,
Cu prilejul zilei profesionale „Ziua funcționarului public” adresez sincere felicitări și urări de sănătate întregului corp de funcționari, inclusiv cu statut special, din cadrul Procuraturii Republicii Moldova: specialiști, consultanți ai procurorului, inspectori, ofițerii detașați în cadrul procuraturilor specializate.
Dumneavoastră sunteți cei care asigură continuitatea și funcționalitatea instituției statului. Sunteți cei care prin profesionalism, competență și abnegație, contribuiți la asigurarea unor servicii publice de calitate în interesul cetățenilor.
Vă doresc o energie inepuizabilă și idei inovatoare pe care să le valorificați cu succes, perseverență și integritate în activitățile cotidiene, iar munca Dumneavoastră să fie recunoscută și apreciată la justa sa valoare.
Cu profund respect,
Ion MUNTEANU
Procuror General interimar
al Republicii Moldova
- 8 просмотров