Condamnat la 11 ani de închisoare pentru omorul amicului de pahar
Prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, din 12 decembrie 2022, un bărbat în vârstă de 52 de ani, originar din raionul Telenești, a fost condamnat la închisoare pe un termen de 11 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, pentru comiterea infracțiunii de omor, săvârșit cu deosebită cruzime (art. 145 alin. (2) lit.j) din Codul penal). Sentința motivată urmează a fi pronunțată la 17 februarie 2023.
Așadar, potrivit actului de învinuire, la 11 octombrie 2022, în intervalul orelor 05:00-07:00, învinuitul, în timp ce se afla într-o construcție nefinisată din centrul capitalei, fiind în stare de ebrietate alcoolică, în rezultatul unui conflict spontan apărut între el și victimă, i-a aplicat acesteia multiple lovituri cu o bâtă de baseball, peste diferite părți ale corpului, după care victima a căzut fără cunoștință. Pentru a-și duce intenția criminală până la capăt, învinuitul i-a înfipt un cuțit în regiunea gâtului, fapte care, în ansamblu, au dus la decesul victimei.
Menționăm că, inculpatul și-a recunoscut vinovăția în săvârșirea faptelor de care a fost acuzat. Prin urmare, judecata pe acest caz, s-a realizat conform unei proceduri simplificate.
În privința inculpatului a fost menținută măsura preventivă sub formă de arest preventiv, până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată, atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.
!!!Procuratura atenționează cetățenii, să consume rațional băuturi alcoolice, or majoritatea crimelor asociate cu violența fizică, se datorează, în principal, consumului excesiv de alcool.
19 decembrie 2022
Procuratura Generală
- 1 просмотр