Condamnat la 25 de ani de închisoare pentru că și-a abuzat sexual fiica biologică mai mulți ani de zile

29.05.2023

Astfel, potrivit sentinței Judecătoriei Hâncești, sediul Central din 24 mai 2023, un bărbat în vârstă de 43 de ani, a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii de viol (două episoade), și a unei tentative de viol, stabilindu-i-se o pedeapsă sub formă de 25 de ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

Potrivit învinuirii înaintate de către acuzatorii de stat, inculpatul, pe perioada anilor 2016 - 2023, aflându-se la domiciliul său, aflat într-un sat din zona de centru a țării, urmărind scopul satisfacerii poftei sexuale, prin constrângere fizică și psihică, știind că fiica sa biologică nu a atins vârsta de 14 ani, a întreținut cu ea mai multe rapoarte sexuale neconsimțite.

Tot el, continuând-și acțiunile sale infracționale, în anul 2019, în aceleași circumstanțe, a încercat să întrețină cu fiica sa de mai multe ori acte sexuale neconsimțite, însă, din cauza acțiunilor de rezistență reușite ale minorei, nu și-a dus până la capăt intenția infracțională.

Inculpatul a pledat nevinovat.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

 

Contact:
          Secția relații publice
          presapg@procuratura.md