Condamnat pentru aplicarea violenței față de un carabinier și pentru că a însușit ilegal un telefon mobil prin escrocherie

27.02.2023

Prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, din 21 februarie 2023, un bărbat în vârstă de 36 de ani, a fost recunoscut vinovat pentru tentativă de aplicarea violenței periculoase asupra unei persoane cu funcție de răspundere și escrocherie (art. 27, 349 alin. (2) lit. a) din Cod penal și art. 190 alin. (1) din Cod penal), stabilindu-i-se pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen 3 ani și 6 luni, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

Potrivit învinuirii înaintate de procurori, inculpatul, la data de 01 octombrie  2021, aproximativ orele 16:45, aflându-se în apropierea unei stații a transportului public din capitală, fiind în stare de ebrietate alcoolică, a manifestat un comportament agresiv, ignorând cerințele legale de respectare a ordinii publice și a măsurilor de protecție anti COVID-19 a angajaților Inspectoratului General de Carabinieri al MAI, care se aflau în misiune de serviciu. În continuarea acțiunilor sale ilegale, inculpatul, a încercat să aplice angajatului MAI, o lovitură cu cuțitul în regiunea cutiei toracice, însă din cauze independente de voința făptuitorului, acțiunile nu și-au produs efectul, ultimul fiind imobilizat de către colegul de serviciu al părții vătămate.

Același inculpat, la data de 26 martie 2022, aproximativ la ora 09:15, aflându-se pe teritoriul  Gării Auto din centrul capitalei, prin inducerea în eroare, sub pretextul necesității de a efectua un apel telefonic, a dobândit de la un bărbat telefonul mobil, după care, fără a-l restitui, a plecat într-o direcție necunoscută, cauzându-i părții vătămate o daună materială în valoare de 3 500 lei.

Inculpatul și-a recunoscut vinovăția pentru faptele de care a fost acuzat.

Instanța de judecată a menținut în privința inculpatului, măsura preventivă arestul preventiv până la intrarea sentinței în vigoare.

Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel, la Curtea de Apel Chișinău, în termen de 15 zile.

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată, atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

27 februarie 2023
Procuratura Generală