Doi tineri condamnați la 10 și 11 ani de închisoare pentru omorul unui consătean
Prin sentința Judecătoriei Fălești, sediul Bălți din 13 octombrie 2022, doi tineri au fost condamnați la închisoare pe un termen de 10 ani și 6 luni și 11 ani și 6 luni de închisoare, cu ispășirea pedepsei în penitenciar de tip închis, pentru săvârșirea infracțiunii de omor intenționat al unui consătean. Sentința motivată urmează să fie pronunțată la data de 11 noiembrie 2022.
Potrivit actului de învinuire, inculpații au fost acuzați de către procurori din cadrul Procuraturii r-lui Fălești că, la data de 17 iulie 2022, în timp ce se aflau în apropierea unui bar dintr-un sat din raionul Fălești, între aceștia și un consătean, a apărut un conflict spontan, cauzat de consumul de alcool, în cadrul căruia condamnații profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra, l-au răpit, urcându-l în mod forțat într-o căruță, după care s-au deplasat într-o fâșie forestieră amplasată la marginea satului, unde i-au aplicat acestuia multiple lovituri cu pumnii, picioarele și cu un băț din lemn în regiunea capului, cauzându-i leziuni corporale periculoase pentru viața și sănătatea persoanei, în scurt timp survenind decesul victimei.
Menționăm că, tinerii condamnați au vârsta între 24 și 31 de ani și sunt originari din raionul Fălești, ei și-au recunoscut vinovăția în săvârșirea faptelor de care au fost acuzați. Prin urmare, judecata pe acest caz, s-a realizat conform unei proceduri simplificare, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală (364/1 din Codul de procedură penală).
În privința inculpaților au fost menținută măsura preventivă sub formă de arest preventiv până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Bălți.
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.
18 octombrie 2022
Procuratura Generală
- 2 просмотра