Femeie de 67 de ani, condamnată pentru înstrăinare de droguri

06.03.2023

Astfel, potrivit sentinței, o femeie de 67 de ani, a fost recunoscut vinovată de circulație ilegală a drogurilor în scop de înstrăinare (art. 2171 alin.(3) lit. f) din Codul penal), stabilindu-i-se o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 4 ani, cu executarea pedepsei într-un penitenciar de semiînchis, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții sau a exercita o activitate legată de circulația drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor lor și a medicamentelor care conțin asemenea substanțe pe un termen de 5 ani.

În baza art.90¹ din Codul penal, pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 4 ani stabilită inculpatei, s-a suspendat parțial, astfel prima perioadă de 2 ani din pedeapsă urmează a fi executată în penitenciar de tip semiînchis, pentru femei, iar restul pedepsei de 2 ani se suspendă condiționat pe un termen de probă de 3 ani.

Potrivit învinuirii înaintate de către acuzatorii de stat, inculpata, a obţinut în circumstanțe necunoscute droguri, pe care le-a păstrat, și le-a înstrăinat ulterior unui bărbat de 37 de ani, cât și altor persoane neidentificate, până la 22 mai 2020, când în urma efectuării măsurilor speciale de investigaţie „achiziţia de control” și „investigația sub acoperire”, precum și în urma efectuării unei percheziții, au fost depistată și ridicată o substanță, care conform raportului de expertiză judiciară constituie heroină în cantitate de 0,611 g, care conform Hotărârii Guvernului RM nr.79 din 23.01.2006, se atribuie la cantităţi mari.

La fel, au fost ridicate mijloace bănești obținute în urma înstrăinării drogurilor în sumă de 1800 MDL.

În cadrul urmăririi penale, inculpata a recunoscut parțial vina în comiterea infracțiunii incriminate, dar în instanţa de judecată aceasta a pledat nevinovată.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

06 martie 2023
Procuratura Generală