Omorul concubinei îl va ține după gratii timp de 16 ani pe un bărbat din Cimișlia
Ieri, la data de 13 iulie 2023, magistrații din cadrul Judecătoriei Cimișlia, sediul Central, au pronunțat sentința motivată pe o cauză penală de învinuire a unui bărbat privind săvârșirea infracțiunii de omor intenționat al unui membru de familie (art. 145 alin. (2) lit. e1) din Codul penal).
În speță, bărbatul în vârstă de 53 ani, în noaptea lui 26 decembrie 2021, aflându-se în domiciliul propriu din orașul Cimișlia, unde locuia împreună cu concubina acestuia - o tânără în vârstă de 31 de ani și fiica lor minoră de 3 ani, în urma unei cerți, a sugrumat-o pe femeie cu mâinile, blocându-i căile respiratorii până a lăsat-o fără suflare.
Peste un timp, inculpatul, pentru a camufla fapta comisă, a solicitat serviciile de urgență, motivând că concubina sa a suferit în acea noapte 4 crize epileptice din care cauză s-a asfixiat.
Pe tot parcursul anchetei, cât și în instanța de judecată, făptuitorul a pledat nevinovat, declarând că și-a lipsit de viață concubina din imprudență, din motiv că a încercat să-i acorde primul ajutor medical acesteia, iar el nefiind în acest scop calificat, neintenționat i-a cauzat moartea.
Potrivit sentinței, bărbatul de 53 ani a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii imputate, stabilindu-i-se o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 16 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, cât și încasarea din contul făptuitorului a cheltuielilor judiciare.
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.
Contact:
Secția relații publice
presapg@procuratura.md
- 2 просмотра