Sub pretextul efectuării unui apel, solicita trecătorilor telefoanele mobile, dar nu le mai restituia. Inculpatul a fost condamnat la 6 ani de închisoare.

05.01.2023

Prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediu Buiucani, din 27 decembrie 2022, un tânăr în vârstă de 32 de ani, a fost condamnat la închisoare pe un termen de 6 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, pentru comiterea a cinci episoade de escrocherie.

 

Inculpatul a fost învinuit de procurori că, în perioada aprilie 2021 - iunie 2022,  urmărind scopul dobândirii ilicite a bunurilor altei persoane, sub pretextul de a efectua un apel telefonic, dobândea de la victime telefoanele mobile, după care, fără a le restitui, pleca într-o direcție necunoscută.

Suma prejudiciilor cauzate părților vătămate a constituit în total 35 276 lei.

Precizăm că,  inculpatul nu este la prima abatere de ordin penal, acesta fiind anterior judecat pentru comiterea altor infracțiuni.

La pronunțarea sentinței, instanța de judecată a dispus încasarea din contul inculpatului, în beneficiul părților vătămate, a prejudiciului material în sumă totală de 35 276 lei.

Inculpatul și-a recunoscut integral vinovăția pentru faptele de care a fost acuzat, prin urmare judecarea cauzei în privința acestuia a avut loc în procedură simplificată.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

05 ianuarie 2023
Procuratura Generală