Trei persoane condamnate pentru organizarea migrației ilegale a unui cetățean turc în spațiul UE

23.08.2022

Prin sentința Judecătoriei Hîncești, sediul Central din 17 august 2022, trei persoane, au fost condamnate pentru organizarea migrației ilegale a unui cetățean turc spre spațiul Uniunii Europene (art. 362/1 alin.(2) din Codul penal).

Mai exact, potrivit schemei infracționale implementate de către inculpați, aceștia au fost învinuiți de către procurorii din cadrul Procuraturii raionului Hîncești că, în perioada lunilor  aprilie-iunie 2022,  urmărind scopul obținerii unui folos material în urma organizării migrației ilegale a unui cetățean turc în spațiul Uniunii Europene, au organizat transferul victimei din Turcia până în Republica Moldova.

După care, tot cei trei inculpați au organizat ieșirea ilegală de pe teritoriul Republicii Moldova și intrarea ilegală a cetățeanului turc pe teritoriul României, primind  pentru aceasta de la ultimul, suma de 8500 euro, conveniți pentru organizarea intrării și șederii victimei pe teritoriul Franței.

În continuarea implementării planului  infracțional, inculpații au ghidat victima, fiindu-i luate actele de identitate, cardul bancar, cât și suma de 3000 euro, aflate asupra sa, spre frontiera cu România  unde ultimul, a trecut înot râul Prut.

Astfel, întru asigurarea deplasării victimei spre Republica Franceză, având o înțelegere cu ultimul că o vor prelua mai târziu, însă din motive necunoscute, dânșii nu au revenit, victima a fost abandonată și depistată de către angajații poliției de frontieră Vaslui, fiind ulterior predată organelor de drept a Republicii Moldova.

Precizăm că, doi dintre inculpați sunt originari din Turcia, unul din ei fiind și cetățean al Marii Britanii, având vârstele de 49 ani, și respectiv 32 ani. Cea de-a treia persoană condamnată este o persoană de gen feminin, cetățeană a Republicii Moldova, având vârsta de 33 ani și fiind concubina unuia dintre cei doi inculpați.

În context, concretizăm că, examinarea cauzei penale de învinuire a celor trei inculpați de organizarea migrației ilegale a avut loc în procedură simplificată, pe baza probelor administrate de către procurori la faza de urmărire penală, având în vedere faptul recunoașterii vinovăției de către aceștia.

Așadar, în rezultatul examinării procesului penal, instanța de judecată de la Hîncești le-a aplicat celor trei inculpați pedepse non-privative de libertate sub formă de amendă în mărime 45 000 lei,  deși acuzatorii de stat de la Procuratura raionului Hîncești au solicitat în dezbaterile judiciare aplicarea unor pedepse mai aspre sub formă de închisoare pe un termen de 3 ani și 4 luni pentru fiecare.

Totodată precizăm că, instanța de judecată la pronunțarea sentinței le-a aplicat celor trei inculpați și pedeapsa complementară sub formă de privarea de dreptul de a ocupa funcții sau de a exercita activități legate de organizarea intrării, șederii, tranzitării sau a ieșirii de pe teritoriul Republicii Moldova pe un termen de 3 ani.

Astfel, din motivul că sentința de condamnare a celor trei inculpați este apreciată de către acuzatorii de stat ca fiind prea blândă, ultimii au contestat-o cu apel la Curtea de Apel Chișinău.

Notă:
Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

23 august 2022
Procuratura Generală