Un bărbat din Briceni a fost condamnat la închisoare pentru că a tamponat mortal un pieton, după care a părăsit locul accidentului rutier
La 31 mai 2022, Judecătoria Edineț, sediul Briceni a pronunțat sentința de condamnare a unui bărbat, fiindu-i aplicată o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 8 ani, cu executarea pedepsei într-un penitenciar de tip semiînchis, urmată de anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.
Acesta este învinuit de săvârșirea infracțiunii de încălcare a regulilor de securitate a circulației de către persoana care conduce mijlocul de transport, săvârșită în stare de ebrietate, care a provocat decesul unei persoane (art. 264 alin. (4) din Codul penal) și pentru părăsirea locului accidentului rutier (art.266 din Codul penal).
Așadar, potrivit actului de învinuire, inculpatul a fost acuzat de către procurori că, în baza probelor administrate nemijlocit în ședința de judecată că, în după amiaza zilei de 06 octombrie 2021, în lipsa unei permis de conducere a mijloacelor de transport, fiind în stare de ebrietate cu grad avansat, produsă de alcool a condus mijlocul de transport pe un drum din satul Berlinți, raionul Briceni, exprimând neatenție față de traficul rutier și încredere exagerată în sine, a încălcat cerințele Regulamentului Circulației Rutiere. Drept urmare, a tamponat frontal pietonul, care se afla în mijlocul carosabilului, mergând cu automobilul peste acesta. În urma leziunilor corporale primite, victima a decedat la fața locului. După aceasta, conducătorul auto a părăsit locul accidentului rutier, fiind ulterior depistat de către colaboratorii de poliție.
Menționăm că, bărbatul condamnat are vârstă de 44 ani, fiind originar dintr-o localitate din Briceni, anterior fiind condamnat în iunie 2010, pentru săvârșirea unui omor premeditat, la o pedeapsă sub formă de închisoare, pe un termen de 11 ani.
Concomitent, la pronunțarea sentinței, instanța de judecată a decis înlocuirea măsurii preventive sub forma arestării la domiciliu, cu arestul preventiv, inculpatul fiind luat de sub strajă din sala de ședințe.
Sentința nu este definitivă și poate fi atacată în ordine de apel la Curtea de Apel Bălți, în termen de 15 zile de la data pronunțării sentinței integrale, prin intermediul Judecătoriei Edineț, sediul Briceni.
Notă:
Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.
01 iunie 2022
Procuratura Generală
- 1 просмотр