Frauda bancară: 5 ani închisoare și încasarea a peste 75.000.000 lei de la fostul administrator special al Unibank

Urmare a dosarului penal trimis în judecată în 2021 de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) în privința administratorului special al Unibank, ca parte a dosarului denumit generic „frauda bancară,” acesta a fost condamnat la 5 ani închisoare pentru abuz de serviciu.
Totodată, la solicitarea procurorilor PCCOCS, Judecătoria Chișinău i-a interzis acestui fost funcționar din eșalonul de conducere al Băncii Naționale „să ocupe funcții publice pe un termen 15 ani.” Suplimentar, acesta urmează să întoarcă statului peste 75.000.000 și dobânda de 5% din această sumă, după ce în 2015 fostul administrator special al Unibank desemnat atunci de BNM în loc să redreseze situația financiară a acelei bănci, acesta a ignorat cerințele impuse și intenționat a tăinuit, în comunicarea sa cu Comisia Specială, faptul că mijloacele bănești în sumă de peste 75 milioane lei de pe conturile unei persoane juridice nerezidente, care erau blocate, provin atât de la persoane afiliate băncii cât și din frauda bancară de la Banca de Economii.
Ca rezultat al inducerii în eroare a Comisiei, aceasta i-a permis administratorului special al Unibank deblocarea conturilor; iar ținând cont de faptul că la acel moment Unibank nu dispunea de mijloace financiare, banii au fost eliberați din contul garanțiilor garantate de stat. Trebuie menționat, fapta a fost comisă în condițiile în care informația cu privire la „frauda bancară” era deja cunoscută în aprilie 2015 din raportul Kroll I, în timp ce deblocarea și ridicarea banilor a avut loc în luna mai 2015. Procurorii PCCOCS precizează și faptul că administratorul băncii urma să identifice proveniența mijloacelor bănești de pe conturile deponenților Unibank și să determine dacă aceștia din urmă nu sunt persoane afiliate băncii, precum și dacă mijloacele bănești de pe aceste conturi nu provin din spălare de bani din sistemul bancar. Despre aceste aspecte, administratorul urma să informeze „Comisia specială în scopul analizei soldurilor din conturile persoanelor fizice și juridice cu capital privat.”
Urmare a acestei sentințe pronunțate de Judecătoria Chișinău (sediul Buiucani) la 16 iunie 2025 în baza dosarului penal trimis în judecată de procurorii PCCOCS, condamnatul are dreptul să o conteste la Curtea de Apel Centru timp de 15 zile – timp în care acesta continuă să beneficieze de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
# # #
Emil Gaitur, comunicator PCCOCS
Contact: presapccocs@procuratura.md
- 116 vizualizări