Doi frați și un complice – condamnați la 22, 19 și 14 ani închisoare, cu suma de 270.000 lei – în bugetul de stat, în cazul exploatării sexuale a unei adolescente cu copil de o lună și a altor două victime

trafic de copii
08.10.2024

  • Trafic de copii prin exploatare sexuală comis în apartamente închiriate la 24 de ore (sectoarele Centru și Râșcani din Chișinău)
  • „Promovări” promise în România, cu salarii mai mari

Urmare a unui dosar penal trimis în judecată de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), trei bărbați din Chișinău au fost condamnați la pedepse de 22, 19 și 14 ani închisoare, pentru exploatarea sexuală a trei adolescente nevoiașe, în 2016-2017.

De asemenea, la solicitarea procurorilor PCCOCS, Judecătoria Chișinău (sediul Buiucani) a dispus achitarea în folosul statului a sumei de 270.000 lei, ca venit ilegal obținut în baza traficului de copii. Victimele sunt din regiunea de centru a Moldovei, care atunci aveau vârste de doar 16 și 17 ani, iar una din ele avea și copil de o lună. O altă adolescentă era și ea în situație financiară precară, în condițiile în care provine dintr-o familie cu șapte copii; iar în cazul celei de-a treia victime, tatăl muncea ca și zilier, iar mama practica cerșetoria.

Pe lângă starea financiară precară a victimelor, bărbații inculpați au profitat de vârsta lor fragedă și de lipsa supravegherii din partea părinților, ceea le făcea și mai expuse riscului de exploatare sexuală. Așadar, cu una din victime aceștia au făcut cunoștință într-un club de noapte din Chișinău; a doua adolescentă (prietena primei) a fost influențată psihologic de către inculpați într-un apartament din capitală să presteze servicii sexuale; iar cu victima minoră cu un copil de doar o lună au făcut cunoștință în preajma unui hotel din Chișinău.

Inițial, în cazul unora din ele inculpații le propuneau să presteze masaj erotic, care însă s-a dovedit a fi raport sexual, pentru 2-5 clienți/zi. Exploatarea acestora a avut loc chiar dacă inculpații cunoșteau că victimele nu împliniseră 18 ani (vârstă până la care exploatarea sexuală se pedepsește mai dur, ca infracțiune a traficului de copii), în condițiile în care în cazul uneia din victime chiar au și sărbătorit cu toții aniversarea ei de 18 ani. Astfel, serviciile sexuale erau prestate în diferite apartamente de către inculpați (opt documentate) din sectoarele Centru și Râșcani din Chișinău, închiriate pentru 24 ore, atunci când la sosirea clientului, acesta era invitat să aleagă din ele trei.

Ulterior prestării serviciilor sexuale timp de o lună în cazul celorlalte două adolescente, în toamna lui 2017, până ca „să fie promovate” – continuarea activității în România, cu salarii mai mari – cei trei bărbați au fost arestați. Aceștia au vârste de 25, 28 și 36 de ani, primii doi fiind frați din Telenești, iar al treilea – din Soroca. În 2018, inculpații au fost condamnați printr-o altă hotărâre a Judecătoriei Chișinău (sediul Buiucani), menținută prin decizia Curții de Apel Chișinău din 2023, la fel pentru exploatarea sexuală a altor adolescente din Moldova în Timișoara.

În lupta cu fenomenul traficului de copii, procurorii PCCOCS doar în 2024 au trimis în judecată alte 10 cauze, dintre care șapte țin de exploatarea sexuală. În context, acuzatorii de stat încurajează părinții să mențină o relație apropiată cu adolescenții, să monitorizeze comunicările lor electronice și relațiile în curs de inițiere, inclusiv cu persoanele din viața reală.

# # #

Emil Gaitur, comunicator PCCOCS

Contact: presapccocs@procuratura.md